Sari la conținut

Cinci beneficii ignorate ale morcovului

morcovi
Sursa foto: arhiva Doctorul Zilei
Beneficii morcov

Bunicii și părinții ne-au bătut mereu la cap să mâncăm toate legumele din farfurie. Îndemnul are o logică. Spre exemplu, morcovul, o legumă rădăcinoasă pe care deseori o ignorăm, este, în fapt, o combinație extrem de nutritivă și benefică pentru organism din apa, proteine, fibre, antioxidanți, minerale și vitamine.

Dana Lascu

Sunt portocalii, au puține calorii și ne sunt la îndemână, dat fiind faptul că-i găsim la piață și în magazine tot timpul anului. Spre deosebire de fructe, pe care marii producători le culeg verzi ca apoi să le coacă forțat, la morcovi în afară de faptul că le poți accelera cât de cât creșterea cu îngrășăminte, nu prea ai ce să faci ca să îi duci mai repede pe tarabe. Așa că, teroretic, e o legumă mai bio decât altele, susțin unii.

În ce privește conținutul, morcovii conțin peste 88% apă, la care se adaugă acid glutamic – cel care îi dă gustul dulceag, proteine și fibre în egală măsură, dar și foarte multe vitamine necesare organismului uman, precum B, C și Calciu. Nu în ultimul rând, valoarea lor energetică (adică acele mult urâte calorii) este foarte mică, făcându-0i ideali pentru diete.

Legat de forma în care trebuie consumați, multe nutriționiști îl recomandă fiert în apă sau la aburi, întrucât substanțele din conținutul său sunt mai ușor de asimilat așa. Un studiu recent, publicat în SUA, arată că cei care consumă 6 morcovio pe săptămână au șanse mai mivci să facă un accident vascular celebral, comparativ cu cei care consumă unul pe lună sau chiar mai puțin. În afară de asta, morcovii au numeroase beneficii. Iată care sunt ele.

Ce conține morcovul crud

Valoare nutrițională pe 100 g

Apă 89g

Valoare energetică 40 kcal

Proteine 0,98g

Glucide 8,71g

Lipide 0,24g

Vitamina A 12 mg

Vitamina B1 0,039 mg

Vitamina B2 0,053 mg

Vitamina B6 0,09 mg

Vitamina C 7,1 mg

Vitamina PP 1,2 mg

Fier 0,66 mg

Calciu 33 mg

Magneziu 18 mg

Fosfor 35 mg

Potasiu 240 mg

Sodiu 2,4 mg

Fibre dietetice 3g

SURSA: WIKIPEDIA

1) Previn anemia simplă și sunt revigoranți. Nutriționiștii recomandă consumul de morcovi atunci când organismul suferă o scădere ușoară a nivelului de hemoglobină, întrucât legumele au capacitatea de a stimula producerea acesteia. Sub formă de salată de crudități, în combinație cu țelină și măr, toate rase, au efect revigorant, aceasta fiind una dintre rețetele recomandate în mod special domnilor, pentru că stimulează apetitul și vigoarea! Sub formă de suc sunt excelenți pentru gravide, copii și bătrâni. Nu în ultimul rând, au efect antidiareic.

2) Sunt ideali în diete. Au conținut mare de apă, a fibrelor și vitaminelor din conținut, e perfect pentru cei care vor să slăbească, întrucât reglează tranzitul intestinal. Unele studii, însă, recomandă ca el să fie consumat fiert, pentru că betacarotenul din el, cel care întărește sistemul imunitar, e mai ușor de asimilat pentru stomac astfel.

3) Au efecte anti îmbătrânire. Fiind bogați în antioxidanți, morcovii ajută organismul să lupte cu radiclii liberi, oprind îmbătrânirea celulorÎn plus, fac pielea să strălucească. De altfel, diverse substanțe extrase din morcovi sunt folosite în creme de față și de mâini, dar și în cele destinate reducerii efectelor arsurilor solare și ale eczemelor. Nu în ultimul rând, măștile pentru față cfăcute cu suc de morcov sunt revigorante și revitalizante.

4) Îmbunătățesc vederea. Morcovii conțin luteină, un antioxidant care protejează retina și încetinește degenerescența maculară. Totuși, nu scapi de ochelari doar pentru că mănânci morcovi. Nbu vindecă nici glaucomul, cataracta sau alte boli ale ochilor, pentru care trebuie să mergeți la doctor!

5) Sunt un puternic aliat în lupta împotriva cancerului. Studiile arată că, datorită conținutului de falcarinol, un soi de pesticid natural, morcovii pot să reducă riscul de apariție al cancerului la plămâni, colon sau colon. Pe lângă asta, fibrele din conținut eliberează fluxul sanguin de excesul de lipide, așa că scad nivelul colesterolului rău (unul dintre factorii care provoacă ateroscleroza) și reduc riscul apariției bolilor cardiace.

REȚETA DOCTORUL ZILEI: Supă cremă de morcovi

TIMPI DE PREPARARE

Timp de gătire: o oră

Ingrediente pt 2 persoane:

– 4 morcovi mari

-0,5 l supă de pui sau vită

– o ceapă

– un păstârnac mediu

– 2 linguri ulei

– câteva fire ceapă verde

– un păhărel de smântână

– sare și piper după gust.

Se fierb bine morcovii, păstrânacul și ceapa, se scurg și se bagă în mixer cu cel puțin jumătate din supa de carne. În funcție de cât de groasă vreți să fie crema, puteți pune mai multă sau mai puțină supă de legume. Compoziția se pune într-o oală, se adaugă smântâna și se dă în fiert, ca să se lege, cu cele două linguri de ulei. Se poate servi caldă sau rece, onată cu câteva fire de ceapă verde tăiate mărunt și un vârf de cuțit de piper măcinat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel