Cinci boli pe care le anunță durerile de stomac

Cinci boli pe care le anunță durerile de stomac
Cinci boli pe care le anunță durerile de stomac

Gastrita, ulcerul, calculii biliari, refluxul gastroesofagian sunt cele mai frecvente afecţiuni pe care le ascunde durere de stomac.

Este important să recunoaşteţi primele semne ale bolii şi să mergeţi urgent la medic.

1. Gastrită
Durerea de stomac este uşoară şi apare imediat după masă ori în situaţii stresante. Alte simptome sunt greaţa şi vărsăturile, lipsa poftei de mâncare, indigestiea şi balonarea.

2. Ulcer

Durerea de stomac este intensă, de obicei ca o arsură. În ulcerul duodenal, apare la 1-3 ore după masă, iar în cel gastric este mai uşoară. „O agravare a unei gastrite netratate, ulcerul gastric are potenţial de cancerizare”, avertizează Cristian Doru Gavrilă, medic internist. Printre simptome se află: vărsături cu sânge, modificarea apetitului alimentar sau scăderea bruscă în greutate. Cele mai frecvente cauze sunt tutunul, alcoolul, stresul şi tratamentul cu analgezice.

3. Calculi biliari
Prezenţa acestora este semnalată prin durere ascuţită care porneşte din capul pieptului şi coboară spre partea dreaptă, sub coaste. Durerea se poate agrava după masă. Aceste formaţiuni apar ca urmare a unei diete bogate în grăsimi sau a disfuncţiei vezicii biliare.

4. Reflux gastroesofagian

În cazul acestei boli, apar dureri sau arsuri sub stern, care se amplifică după masă sau în poziţia culcat. Dacă refluxul apare doar de câteva ori pe an nu se impune tratament, altfel însă e important să fie fie tratat. Netratată, afecţiunea poate duce la o esofagită de reflux. „Acestă agre­siune acidă se traduce prin alterarea epiteliului esofagian, care duce la apariţia de cicatrici care împiedică înaintarea mâcării prin esofag”, explică medicul.

5. Cancer de stomac

Durerea este de severitate variabilă, dar persistentă. Se agravează treptat şi devine chinuitoare, trece doar cu calmante, dar apoi reapare. „E o boală perfidă, care poate fi recunoscută abia în stadii avansate”, avertizează medicul. „Apare de obicei pe fond de gastrită cronică atrofică (n.r. agravare a gastritei netratate) şi în urma consumului de alimente conservate prin sărare, de condimente iuţi sau de afumături”.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *