Ciocolata, prieten sau duşman?

Ciocolata, prieten sau duşman?
Ciocolata, prieten sau duşman?

O anumită cantitate de ciocolată consumată zilnic ar putea reduce riscul de boli de inimă sau de accident vascular? Există multe studii care urmăresc efectele ciocolatei asupra organismului uman

Carmen Anghel

De obicei, evităm să consumăm multă ciocolată, pentru că ştim că ea aduce, odată cu gustul inconfundabil, şi multe calorii. Apare, deci, problema greutăţii. Dar toată lumea „ştie” că antioxidanţii conţinuţi de ciocolată ajută.

Ca să nu cădem pradă unor mituri, am cerut părerea unui specialist în domeniul neurologiei, un medic format atât în ţară cât şi în străinătate. Dr. Carmen Adella Sîrbu, medic primar neurolog în cadrul Spitalului Universitar de Urgență Militar Central București, care activează şi în cadrul unei clinici private, cu abordări de ultimă generaţie a domeniului.

11Dr. Carmen Adella Sirbu „Preparatele din cacao, care conțin flavonoide, s-au dovedit a avea un potențial rol în prevenirea bolilor cardiometabolice. Studii observaționale sau experimentale au sugerat influența pozitivă asupra sănătății umane a consumului de ciocolată, tocmai datorită acestor flavonoide. Sunt descrise efecte antioxidante, antihipertensive, antiinflamatorii, antiateromatoase și antitrombotice”, constată specialistul.

Creșterea incidenţei bolilor cardiometabolice și cerebrometabolice exercită o mare povară asupra sistemelor medicale și a societății în general, ne spune medicul. Este foarte important să ştim care sunt factorii de risc şi cum putem acţiona pentru a nu ajunge suferinzi. Un stil de viaţă sănătos – care presupune multă mişcare şi o dietă alimentară corectă-  este primul pas.

„O nouă știinţă, numită epigenetica, studiază rolul factorilor de mediu asupra genomului uman. Așadar, paradigma cunoscută și valabilă până nu demult — aceea că noi suntem rezultatul genelor cu care ne naștem — nu mai este actuală, fiecare putându-și influența genomul prin liberul arbitru și deci  prin propriul comportament”, ne spune medicul. În alte cuvinte: ne construim sau ne distrugem singuri sănătatea.

Ce fel de ciocolată? Câtă?

Dacă specialiştii, în urma a numeroase studii, spun că putem mânca ciocolată, ba mai mult, că are efecte benefice asupra organismului, un consumator înrăit va lua în considerare doar această parte a studiului. Fiecare studiu are, însă, şi clopoţelul de alarmă: nu orice ciocolată şi nu în orice cantitate ne face bine!

Dr. Carmen Adella Sîrbu ne-a prezentat mai multe asemenea studii.

PERSOANELE OBEZE SUBESTIMEAZĂ CONSUMUL DE CIOCOLATĂ

Adriana Buitrago-Lopez și colaboratorii au evaluat diferențele dintre consumul de ciocolată în cantitate mică și patologia legată de boli precum diabetul zaharat, incidența și mortalitatea în cazul bolilor cardiovasculare și accidentele vasculare cerebrale. Autorii au făcut o meta-analiză pe baza a șapte studii clinice care au întrunit criteriile impuse de cercetători. Concluziile au fost că, deși consumul excesiv de ciocolată este dăunător, o cantitate rezonabilă se asociază cu reducerea riscului de boli cardiometabolice cu aproximativ 1/3. Dovezile actuale susțin că ciocolata în cantități moderate previne bolile cardiometabolice, mai ales dacă are un conținut redus de zahăr și grăsimi. Astfel, ciocolata ar putea fi un aliment natural, cu rol profilactic. E important de verificat efectul diferitelor tipuri de ciocolată, cât și cantitatea consumată, dată fiind heterogenitatea obiceiurilor alimentare și diversitatea produselor care au la bază ciocolată. A fost dificil de corelat dozele de ciocolată cu riscurile de boală, mai ales că persoanele obeze tind întotdeauna să subestimeze consumul de ciocolată; ele având și riscurile cele mai mari de boli cardiovasculare.

PE TERMEN SCURT, CACAUA REDUCE COLESTEROLUL RĂU

Cacaoa poate fi sănătoasă, mai ales dacă este prelucrată cât mai puțin, pentru a nu fi afectate calitățile sanogene ale flavonoidelor, care suferă în acest proces. Dar, ciocolata mai conține  zahăr, lapte, aditivi, ceea ce crește aportul caloric cu efecte negative asupra sănătății, contracarând efectele benefice ale flavonoidelor (catechine, epicatechine, procianide) care constau în scăderea colesterolului, reducerea inflamației, prevenirea formării trombilor. Procesul de prăjire a boabelor de cacao deteriorează flavonoidele.

Analizând 24 de studii clinice care vizau efectele flavonoidelor din cacao, dr. Ding și colectivul său au relevat faptul că acestea reduc tensiunea arterială și LDL colesterolul, crescând HDL colesterolul (cel benefic pentru organism), ameliorează fluxul sanguin și reduc rezistența la insulină (aceasta poate fi utilizată eficient de către organism). Cercetătorii au confirmat efectele benefice pe termen scurt conferite de cacao, dar nu au demonstrat și reducerea riscurilor în timp.

PROTEJEAZĂ CREIERUL, DAR NU PREVINE DEMENŢA

Cacaoa are efecte benefice și asupra creierului. O echipă de cercetători, de la Harvard School of Medicine, a relevat faptul că vârstnicii care beau două cești de cacao pe zi, timp de 30 zile, își îmbunătățesc circulația cerebrală, ameliorându-și gândirea și memoria. S-a folosit cacaoa cât mai puţin prelucrată,  pentru a fi conservate proprietățile flavonoidelor.

Într-un alt studiu, din 2012, cercetători din Italia demonstrează că pacienții vârstnici cu deficit cognitiv ușor, care ulterior pot dezvolta demența Alzheimer, și care beau cacao bogată în flavonoide, efectuează mai bine testele ce evaluează funcțiile mentale, față de grupul ce consumă cacao cu o cantitate mai mică de flavonoide. Cacaoa protejează creierul, dar nu previne demența.

REDUCE RISCUL DE ACCIDENT VASCULAR

Un studiu suedez (început în 1997), efectuat pe un grup de 37.103 bărbaţi, timp de aproximativ 10 ani, a demonstrat că un consum moderat de ciocolată (62,9 grame/săptămână) reduce semnificativ riscul de accident vascular cerebral. Erau bărbați cu vârste între 45 și 79 de ani, locuiau în orașe centrale ale Suediei, şi au fost rugați să dea informații detaliate cu privire la dieta și stilul lor de viață. Cercetătorii au evaluat consumul de ciocolată folosind un chestionar ce prevedea frecvența cu care se consumă un produs anume. Chestionarul includea 96 de tipuri diverse de băuturi și mâncăruri. După ajustările necesare (în funcție de factori precum vârsta, educația, fumatul, indicele corporal, activitatea fizică, administrarea de aspirină, istoricul de hipertensiune și prezența sau absența fibrilației atriale), consumul crescut de ciocolată s-a asociat cu un risc statistic considerabil scăzut de a face accident vascular cerebral.

Comparând un grup de bărbați ce consuma o cantitate mică de ciocolată cu un grup ce consuma ciocolată în cantitate mare, cei din urmă au obținut un risc redus cu 17% de a face accident vascular cerebral. Rezltatele au fost similare pentru infarct cerebral și AVC hemoragic. O limitare a studiului a fost răspunsul propriu la consumul de ciocolată și măsurarea într-un singur moment. O altă limitare importantă a fost absența informațiilor privind tipul de ciocolată consumat. În consecință, orice legătură între ciocolata neagră  asociată anterior cu beneficiile pentru sănătate nu au mai putut fi examinate. Însă se știe că în general, în Suedia, 90% din ciocolata consumată este cea cu lapte, conținând aproximativ 30% ciocolată solidă.

CONCLUZII

Trebuie evitat aportul caloric excesiv provenit din ciocolata cu lapte, zahăr, aditivi și contraindicațiile consumului de cacao (intoleranță, alergii, boli precum epilepsia etc.).

Ciocolata cu conținut mare de cacao (peste 70%), cu conținut redus de zahăr, ar putea fi benefică pentru sănătate, mai ales dacă este consumată în cantități moderate.

TIPS

Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, până în 2030, aproape 23.6 milioane de oameni vor muri din cauza unei boli cardiovasculare. Aproximativ o cincime din populația adultă a lumii pare să aibă sindrom metabolic, caracterizat printr-o asociere de  factori de risc precum hipertensiune, hiperglicemie, dislipidemie, obezitate, factori  implicați în afecțiunile cardio și cerebro-vasculare.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *