Condimentul-minune. Poate înlocui 10 medicamente

Condimentul-minune. Poate înlocui 10 medicamente
Condimentul-minune. Poate înlocui 10 medicamente

I se mai spune şi condimentul vieţii şi este des întâlnit în bucătăria indiană unde e folosit pentru a da aromă şi culoare mâncărurilor.

Turmericul, cunoscut şi sub numele de curcuma sau de şofran indian, este o plantă cultivată de sute de ani în Asia, în special în India şi în Indonezia. Portocaliul intens e culoarea specifică acestei plante, iar mirosul şi aroma puternice sunt asemănătoare ghimbirului.

Un studiu coordonat de GreenMedInfo a scos la iveală că turmericul poate înlocui cu succes mai multe medicamente folosite pentru tratarea diferitelor boli, inlcusiv diabet de tip 2, depresie, artrită sau colesterol.

Poate înlocui antiinflamatoarele
Inflamația este responsabilă pentru apariția durerii, a bolii și a stresului. Cucurmina este ingredientul cheie din tumeric și are efecte antiinflamatoare, asemănătoare cu cele ale unor medicamente.
Combate diabetul

Potrivit unui studiu realizat în Thailanda, cucurmina poate preveni diabetul. Cercetarea, publicată în „Diabetes Care”, s-a desfăşurat pe parcursul a nouă luni, timp în care voluntarii – 240 de persoane adulte prediabetice (care prezentau niveluri ridicate de zahăr în sânge, fapt care ar fi putut conduce la diabet de tipul II) – au consumat zilnic o anumită cantitate de curcumină sau o substanţă placebo.

În timpul studiului, în rândul celor 119 voluntari care au luat zilnic câte şase capsule cu extract de curcumină (250 mg) nu s-a înregistrat niciun caz de diabet de tipul II, comparativ cu grupul de 116 persoane cărora li s-au administrat capsule placebo, în care s-au înregistrat 19 noi cazuri de diabet.

Alternativă naturală pentru aspirină

Acest condiment a fost folosit pentru mii de ani împotriva inflamației.  Recent, cercetătorii de la Department of Surgery, Dalhousie University, Halifax, Nova Scotia, Canada au descoperit că substanța activă din tumeric-cucurmina- poate programa celulele canceroase să se autodistrugă.
Poate înlocui medicamentele împotriva colesterolului
Un studiu din 2008 publicat în revista medicală Drugs in R & D a arătat că turmericul poate trata disfuncția endotelială, o boală care afectează vasele de sânge.
Poate înlocui corticosteroizii
Un studiu din 1999 publicat în revista Phytotherapy Research a descoperit că turmericul poate combate uveita anterioară, o boală inflamatoare a ochilor, la fel de eficient ca steroizii.Un alt studiu a arătat că poate înlocui tratamentul cu corticosteroizi pentru astm.

Poate înlocui antidepresivele

Un studiu din 2011 publicat în revista Acta Poloniae Pharmaceutica a scos la iveală că turmericul tratează depresia și chir poate înlocui antidepresivele clasice.
Previne formarea cheagurilor de sânge
O cercetare publicată în revista Arzneimittelforschung (Drug Research) a a arătat că turmericul fluidizează sângele și previne formarea cheagurilor

Distruge tumorile canceroase

Un stuiu din 2007 spublicat în International Journal of Cancer a arătat că poate înlocui oxaliplatina în tratarea cancerului de colon.
Combate artrita
Unul dintre ingredientele active ale turmericului este curcumina, care are rolul de a reduce inflamațiile și durerile articulare.

Puteţi găsi cucurmina şi sub formă de suplimente cărora le puteţi amplifica efectul în felul următor: amestecaţi conţinutul unei capsule cu o lingură de ulei ulei de măsline şi îngiţiţi-o.

Sau puteţi extrage cucurmina printr-o metodă ayurvedică: luaţi un sfert de cană de praf de turmeric pe care îl puneţi într-o jumătate de ceașcă de apă și fierbeţi timp de câteva minute, la foc mediu, amestecand constant. Nu lăsaţi pasta groasă obţinută să devină prea uscată.

După ce se răcește puneţi pasta într-un borcan de sticlă şi păstraţi-o la frigider. Se poate păstra mai multe săptămâni.

Lauţi o lingura sau mai mult de pastă pentru fiecare utilizare și amestcaţi cu lapte fierbinte la care se adaugă miere sau sirop de arţar pentru gust și o jumătate de linguriță de nucă de cocos, migdale sau ulei de susan.
Puteți adăuga şi puţin piper pentru a amplifica efectul.

Poate înlocui antitusivele

O linguriţă cu pudră de rădăcină pusă într-un pahar cu lapte cald ajută în lupta cu astmul şi calmează tusea. Efectul nu este doar o ameliorare de moment, ci previne şi bolile respiratorii care pot apărea în viitor. Pentru tuse mai puteţi face un preparat din puţin turmeric, piper negru măcinat, zahăr şi unt – luaţi de câte ori aveţi nevoie.
Tratează anemia
Turmericul este o sursă bună de fier şi este uşor asimilabil de organism. În acest scop, anemicilor li se recomandă administrarea zilnică a unei linguriţe cu suc, amestecat cu miere, până ce problema se „repară”.
Antibacterial, antifungic, antiviral
Turmericul conţine o substanţă numită lipopolizaharidă, care stimulează sistemul imunitar al oamenilor.
Este un bun antibacterial, antiviral şi antifungic şi de aceea face foarte bine în caz de răceli şi gripe.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *