Consultații gratuite pentru pacienții care suferă de psoriazis.Află unde și când

Consultații gratuite pentru pacienții care suferă de psoriazis.Află unde și când
Consultații gratuite pentru pacienții care suferă de psoriazis.Află unde și când

Pacienții care suferă de psoriazis se pot prezenta pentru consultații gratuite la dermatolog, psiholog și nutriționist în cadrul unei campanii derulate de Societatea Română de Dermatologie, Asociația Pacienților cu Afecțiuni Autoimune și Leo Pharma.

Astfel, campania „Abordare multidisciplinară a psoriazisului” lansată miercuri va da posibilitatea pacienților să beneficieze de consultații gratuite în perioada 1 aprilie-30 iunie în orașele Timișoara, Iași, Cluj, București, Constanța.

Pacienții vor suna la numărul de telefon 0720977816 de luni până joi între orele 10,00-16,00 și vor fi programați pentru consultații. Proiectul va putea fi prelungi în funcție de numărul de solicitări.

Secretarul general al Societății Române de Dermatologie dr. Alin Nicolescu a declarat miercuri într-o conferință de presă, cu prilejul lansării campaniei, că psoriazisul a depășit de multă vreme bariera cutanată, în prezent fiind necesară o abordare multidisciplinară.

„Această afecțiune este asociată cu depresia, frustrările. Unul din 3 pacienți a avut gânduri de sinucidere din cauza acestei afecțiuni. Acești pacienți devin inhibați. Toate țările din jurul României au dezvoltat registru de psoriazis. Sperăm ca în câteva luni să dezvoltăm un registru de boli dermatologice. Este necesară o abordare multidisciplinară. Psoriazisul poate reapărea oricând, dar poate fi ținut sub control. Pacienții trebuie să se adreseze medicului, avem tratamente accesibile pentru toate tipurile. Nu există o estimare clară. Se spune că în jur de 2-4% din populație este afectată de această afecțiune. Din punctul nostru de vedere procentul este mai mare de 6-8%, chiar 10% din populație. Poate apărea la orice vârstă”, a spus Nicolescu.

Potrivit medicului, factorii declanșatori sunt stresul, anumite medicamente (exemplu aspirina luată în exces, infecțiile (vegetații sau amigdalite).

Medicul a precizat că persoanele care au această afecțiune pot dezvolta comorbidități (afecțiuni cardiovasculare, oculare, articulare, diabet, obezitate, boala Crohn).

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *