Sari la conținut

MICUȚII alintaţi sunt mai inteligenţi. CUM SĂ ÎȚI ajuți copilul să aibă un IQ ridicat

În urma scanării creierului a doi copii în vârstă de trei ani, cercetătorii de la Şcoala de Medicină a Universităţii Washington au avut parte de o mare surpriză.

Neurologii au scanat creierul unui copil neglijat şi pe al unuia care are parte de afecţiunea mamei. Deşi ambii copii testaţi aveau trei ani, diferenţele constate  au fost uimitoare. Creierul celui care nu a primit suficientă atenţie din partea mamei era considerabil mai mic decât normalul pentru vârsta lui şi îi lipsesc zone fundamentale.

Explicaţia:

În primii doi-trei ani de viaţă, creierul bebeluşului este încărcat cu neuroni necesari pentru învăţare şi memorie, el trebuie să recunoască voci, chipuri, cuvinte, culori, să-şi dezvolte simuţurile. Va reuşi să înveţe mai uşor toate aceste lucruri şi să-i recunoască pe cei care-l îngrijesc dacă trăieşte într-un mediu sănătos înconjurat de dragostea părinţilor. Pe când copiii care nu sunt alintaţi se vor confrunta cu dificultăţi de învăţare, le va fi greu să-şi arate sentimentele şi să formeze legături cu alte persoane. Mai mult decât atât, copiii neglijaţi sau abuzaţi de către părinţi au un risc mult mai mare să nu-şi găsească un loc de muncă să devină dependenţi de droguri sau chiar să comită crime violente.

Aceşti copii sunt mai predispuşi riscului de a dezvolta boli mintale sau alte probleme grave de sănătate şi cu cât neglijenţa mamei este mai gravă, cu atât mai pronunţate pot fi afecţiunile. Pe de altă parte, cei care sunt încojuraţi de dragostea mamei devin mai intelingenţi şi mai sociabili şi au mai bine dezvoltate abilităţile de învăţare rapidă.

Cum ajuţi bebeluşul să aibă un IQ ridicat

– Arată-i dragostea ta zâmbindu-i, oferindu-i sărutări, îmbrăţisări şi jucându-te cu el

– Vorbeşte-i tot timpul despre orice, folosind cuvinte clare şi evitând diminutivele

– Ai grijă să doarmă suficient, să mânânce, să se relaxeze şi să fie la zi cu toate controalele medicale necesare

– Citeşte-i zilnic încă din prima zi de viaţă, astfel îl ajuţi să îşi dezvolte vocabularul şi imaginaţia

– Ai grijă să crească într-un mediu complex care să-i permită să-şi folosească şi să-şi dezvolte toate simţurile pentru îmbunătăţirea activităţii cerebrale

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: