Sari la conținut

Crezi că narghileaua este mai puţin nocivă decât ţigările? Iată ce spun cercetătorii

Cum fumatul la narghilea a devenit un obicei foarte popular printre tineri, oamenii de ştiinţă de la Universitatea San Fracnisco au măsurat nivelul unor substanţe chimice prezente în urina celor care fumează narghilea.

Rezultatele au scos în evidenţă că deşi fumul de narghilea conţine alte toxine decât cel de ţigară, acestea sunt la fel de nocive.

În plus, cercetătorii susţin că fumatul la narghilea expune fumătorii la un nivel mai mare de monoxid de carbon – lucru periculos pentru persoanele ce suferă de probleme de inimă şi respiratorii – şi la un nivel mai mare de benzen, substanţă asociată riscului de a suferi de leucemie.

„Dacă fumezi zilnic narghilea, e probabil să ai un risc mai mare de a suferi de cancer decât nefumătorii”, spune profesorul Neal Benowitz.

Studiul efectuat de specialiştii UCSF a inclus opt bărbaţi şi cinci femei, toţi participanţii fumând în trecut atât ţigări, cât şi la narghilea.  Voluntarii au trebuit să fumeze într-o zi de trei ori la narghilea sau 11 ţigări.

Rezultatul: nivelul de benzen din urina celor care au fumat narghilea era de două ori mai crescut decât al celor care au fumat ţigări.. Benzenul este asociat unui risc sporit de a suferi de leucemie. În plus, nivelul monoxidului de carbon era de 2,5 ori mai mare în cazul celor ce au fumat narghilea decât în cazul fumătorilor de ţigări.

„Pe lângă substanţele toxice din tutun şi cărbune, căldura provoacă reacţii chimice în amestecul din narghilea, iar aceste reacţii produc compuşi organici volatili toxici şi hidrocarburi policiclice aromatice (PAH). Unele PAH sunt extrem de cancerigene şi pot duce la apariţia cancerului la plămâni”, adaugă profesorul Peyton Jacob III.

În schimb, cei ce fumau narghilea consumau mai puţină nicotină, substanţa din tutun care dă dependenţă.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel