Sari la conținut

Crezi că te îngrași dacă te lași de fumat? Află care e adevărul de fapt

Rezoluţiile de Anul Nou le poate da un impuls celor care vor să se lase de fumat, motivându-i.
Rezoluţiile de Anul Nou le poate da un impuls celor care vor să se lase de fumat, motivându-i.

Potrivit unui nou studiu și fumatul aduce kilograme în plus și nu doar renunțarea la viciu, așa cum se credea.

Femeile fumătoare și supraponderale au o percepție mai slabă a gustului dulciurilor și grăsimilor, fiind înclinate să consume mai mult din aceste categorii de alimente.

Se știe în prezent că cine renunță la fumat se poate îngrășa (de cele mai multe ori moderat) din cauza unor factori ca fenomenul de compensare sau faptul că nu mai există nicotina care taie foamea. Însă cercetătorii americani apreciază că tocmai fumatul ar putea accentua luarea în greutate în cazul femeilor obeze. Ei au alcătuit un grup de femei cu vârste cuprinse între 21 și 41 de ani: fumătoare supraponderale, fumătoare cu greutate satisfăcătoare, nefumătoare cu exces de greutate și nefumătoare de greutate normală. Ele au mâncat budinci cu vanilie, cu conținuturi diferite de materie grasă și zahăr, și li s-a cerut să aprecieze cât sunt de dulci și cremoase, să cuantifice plăcerea simțită când au mâncat deserturile, precum și dorința de a lua și o altă porție. Rezultatul a fost că fumătoarele supraponderale percep mai puțin bine gusturile, fiind mai înclinate să mai ceară o porție. Numai fumatul (și impactul lui asupra simțului gustului) nu poate explica acest lucru pentru că fumătoarele cu greutate normală nu au reacționat la fel. Autorii studiului nu înțeleg prea bine motivele acestui fenomen, dar consideră că, în cazul femeilor obeze, fumatul accentuează luarea în greutate. Cu ale cuvinte, dacă se lasă de fumat, își pot controla mai bine greutatea.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel