Cum influențează alimentația tatălui sănătatea copilului

Cum influențează alimentația tatălui sănătatea copilului
Cum influențează alimentația tatălui sănătatea copilului

Regimul alimentar al unui tată înainte de concepere joacă un rol foarte important pentru sănătatea copiilor săi, demonstrează un nou studiu.

Dacă de-a lungul multor ani numeroase publicații s-au preocupat exclusiv de alimentația mamei în timpul sarcinii, puține sunt studiile care s-au centrat pe cea a tatălui înainte de concepție. Însă, un nou studiu realizat de Sarah Kimmins de la Universitatea McGill din Canada arată că regimul alimentar al tatălui joacă un rol la fel de important pentru sănătatea viitorului copil. Prin urmare, tatăl trebuie să fie la fel de atent la alimentația sa ca și mama.

Noul studiu s-a concentrat pe vitamina B9 (acidul folic), prezent în cantități foarte mari în legumele verzi, precum și în cereale, fructe și carne. Este deja demonstrat că pentru a preveni pierderile de sarcină și anomaliile congenitale mamele trebuie să consume cantități suficiente de acid folic. Articolul, publicat recent în revista Nature Communications, demonstrează pentru prima dată că nivelul de acid folic prezent la tată poate fi la fel de important pentru dezvoltarea și sănătatea copiilor ca și cel al mamei.

‘Chiar dacă acidul folic este adăugat ca supliment în numeroase produse alimentare, tații care au o alimentație bogată în grăsimi sau care sunt obezi comportă riscul de a nu putea metaboliza vitamina B9 la fel de eficient ca persoanele cu niveluri normale’, precizează Sarah Kimmins. Prin urmare, unii bărbați pot suferi de carență de acid folic, iar această informație este transmisă de la tată la embrion.

Teste realizate pe șoareci, în timpul cărora au fost comparați ‘urmașii’ unor masculi care au avut un regim alimentar cu cantități reduse de acid folic cu cei ai masculilor alimentați normal, au dezvăluit o creștere a numărului de diverse anomalii congenitale la descendenți.

‘Am fost surprinși să constatăm o creștere cu aproape 30% pentru aceste anomalii congenitale la descendenții ai căror tați aveau niveluri reduse de acid folic. Am detectat malformații de schelet foarte severe la nivelul cranio-facial și la coloana vertebrală’, precizează Romain Lambrot, coautor al studiului.

La originea acestor malformații se află o modificare a anumitor regiuni din genomul spermei, sensibile la factorii ambientali ca și la carența de acid folic. Astfel, acești factori externi pot să altereze informația genetică, ce influențează la rândul său dezvoltarea descendenților unei persoane, dar și, pe termen lung, metabolismul lor și bolile care i-ar putea afecta.

‘Dacă lucrurile se vor derula cum este prevăzut, următoarea etapă a proiectului nostru de cercetare va presupune colaborarea cu membrii unei clinici de fertilitate, în scopul determinării legăturilor care ar putea exista la bărbați între regimul alimentar, excesul de greutate și sănătatea copiilor lor’, a conchis Sarah Kimmins.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *