Sari la conținut

Cum ne influenţează SUPER LUNA ALBASTRĂ SÂNGERIE? Ritualul magic de PURIFICARE pe care îl puteţi face la fiecare LUNĂ PLINĂ

Super Luna albastră sângerie din 31 ianuarie va fi spectaculoasă. Evenimentul combină trei fenomene în același timp. O super lună, sângerie și eclipsă totală de lună, fenomen care se petrece pentru prima oară în 150 de ani, potrivit NASA.

Luna va avea dimensiuni colosale, va fi cu 14% mai mare decât este de obicei și cu 30% mai strălucitoare decât în mod normal.

Este super Lună fiindcă va fi foarte aproape de Pământ. Astrologul Camelia Pătrășcanu a spus, duminică, la Antena 3, că această săptămână cu lună plină ne emoționează, ne sensibilizează, ne aduce spor și schimbare.

Momentul de Lună Plină este deosebit de propice pentru a ne reseta mental. Suntem mai receptivi la partea spirituală, la eul nostru interior, şi putem să ne punem dorinţe şi rezoluţii mult mai clar. Este un moment în care ne putem stabili să renunţăm la lucrurile din viaţa noastră care nu ne mai sunt de folos. Putem renunţa la relaţii toxice, la vicii sau la o atitudine lipsită de determinare. Pe principiul cere şi ţi se va da, momentul de Lună Plină ne deschide o nouă ocazie de a ne atrage binele şi prosperitatea.

Pentru a ne încărca cu energia Lunii, este recomandat să ne reconectăm cu sinele nostru interior, să facem linişte, să oprim radioul şi televizorul şi să ne vizualizăm dorinţa. Să ne concentrăm pe ceea ce ne dorim şi să fim convinşi că dorinţa noastră se va materializa.

Acompaniaţi-vă de lumânări, beţişoare parfumate, cristale, talismane, icoane, amulete şi deschideţi larg fereastra, pentru ca energia binefăcătoare a Lunii să vă  învăluie. Dacă doriţi, puteţi asculta şi muzică de relaxare.

Ritualul de Lună Plină se poate face chiar în noaptea Lunii Pline, dar şi cu o noapte înainte.

Este vorba de concentrare, de vizualizare a ceea ce ne dorim, de verbalizare, de conştientizare.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: