Sari la conținut

Cum preveniți indigestia după festinul de Crăciun

Nu trebuie să fii gurmand ca să pofteşti la preparatele tradiţionale de Crăciun. Piftia, toba, cârnaţii şi sarmalele sunt o tentaţie pentru oricine. Consumate în exces, ele pot transforma sărbătorile într-un coşmar.

Pentru a evita o posibilă indigestie, specialiştii recomandă: „masa de Crăciun este greoaie şi dezechilibrată, dar cu puţină atenţie putem evita neplăcerile. Nu trebuie să mâncăm toate felurile de mâncare la o masă, ci să le întindem de-a lungul întregii zile. Iar preparatele pot fi la fel de gustoase chiar dacă nu sunt îmbibate în grăsime”, spune nutriţionistul Mihaela Bilic.

Contează cât şi cum mâncaţi

Nu umpleţi farfuria până la refuz! Serviţi porţii mici din fiecare fel de mâncare şi nu mâncaţi lacom. Alimentele grase trebuie combinate cu salate, iar cozonacul cu cremă sau prăjiturile cu ciocolată, înlocuite, pe cât posibil, cu salate de fructe.

Alcoolul este iar un punct sensibil. Medicii spun că alcoolul, consumat în cantităţi mari, îngraşă şi dăunează grav sănătăţii. Dar un pahar de vin la prânz şi unul la cină nu fac rău nimănui.

O atenţie sporită trebuie să o acorde mesei de Crăciun cei care au ţinut post. Postul Crăciunului este cel mai uşor datorită dezlegărilor la peşte. Dar după atâtea zile de restricţii, trecerea de la alimentaţia de post la cea „dulce” trebuie făcută treptat. E bine ca aceştia să mânănce puţin şi mâncăruri uşor de digerat.

Consumul excesiv de mâncăruri grase şi picante, alcool şi cafea sunt principalele cauze ale indigestiei, iar simptomele variază de la greaţă, vărsături şi diaree la balonări, stare generală proastă sau arsuri la stomac.

De asemenea, medicii ne sfătuiesc ca, după sărbători, să înlocuim dieta bogată în carne cu legume şi fructe, peşte fiert sau carne la grătar şi multă apă.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: