Cum reușesc unii oameni să rămână slabi chiar dacă mănâncă mult?

Cum reușesc unii oameni să rămână slabi chiar dacă mănâncă mult?
Cum reușesc unii oameni să rămână slabi chiar dacă mănâncă mult?

Toţi cunoaştem persoane care mănâncă orice și oricât dar nu pun niciun gram,  pe când alte persoane, par să adauge kilograme doar gândindu-se la mâncare.

La baza acestei diferenţe stă metabolismul, suma reacţiilor organice care au loc în organism în fiecare clipă. Cu siguranţă, când vorbim de îngrăşare, vorbim de mai mult decât o relaţie directă între caloriile ingerate şi caloriile „arse”.
Santorio Sanctorius este doctorul care în secolul al XVII-lea a desfăşurat un studiu privind metabolismul. Pentru trei decenii acesta a folosit un scaun-cântar pentru a înregistra greutatea înainte şi după masă, somn, muncă, sex şi eliminarea excrementelor/urinei. De asemenea, el a cântărit mâncarea şi lichidele consumate şi părţile eliminate prin urină şi excremente.

Prin aceste verificări riguroase Sanctorius a descoperit că pentru fiecare 3,6 kilograme de mâncare consumată se elimină circa 1,4 kilograme de fecale. Restul, a conchis el, se pierde prin piele şi „transpiraţie nedetectată”.

Astăzi ştim că grăsimile, carbohidraţii, proteinele şi alcoolul pe care le consumăm intră în celulele noastre, într-o complexă reţea de căi biochimice (eng. biochemical pathway), generând energie. Orice exces este stocat în două feluri: glicogen, în ficat şi muşchi, şi sub formă de grăsime.

Organul central reglator al metabolismului este glanda tiroidă, un organ în formă de fluture care eliberează hormoni ce cresc rata de generare a energiei de către celule.

„Dacă glanda ta tiroidă este foarte activă, atunci vei deveni mai cald, vei mânca o cantitate mare de hrană şi vei fi, totuşi, slab”, spune Steve Bloom, şeful Diviziei pentru Diabet, Endocrinologie şi Metabolism la Colegiul Imperial din Londra.

O glandă tiroidă „leneşă”, pe de altă parte, te face mai rece, îţi pierzi apetitul, dar te şi îngraşi.

Dar afecţiuni ale glandei tiroide afectează doar 1 din 1000 de bărbaţi. Femeile sunt mai susceptibile, 1 din 100 având o tiroidă hiperactivă şi 15 din 1000 una „leneşă”.

„Rata metabolică poate controla cu siguranţă mărimea corpului”, mai spune Bloom. „Problema este că aceşti oameni vor generaliza şi vor afirma: „Am un defect metabolic! De aceea sunt gras.”” Soţul meu, în schimb, îşi păstrează părerea că este atât de slab pentru că are un metabolism mai rapid. Probabil că lucrurile nu sunt atât de simple.

Odihna consumă, totuşi, energie

Se poate măsura rata metabolică a a unei persoane (în condiţii de lipsă a efortului), plasând persoana într-o cameră metabolică, o cameră mică unde aceasta stă o vreme, de regulă 24 de ore. În această perioadă cantitatea de căldură pe care o eliberează, oxigenul pe care-l consumă, dioxidul de carbon pe care-l produce şi azotul eliberat – sunt măsurate, pentru a se calcula întregul consum de energie.

Compararea rezultatelor obţinute de la persoane grase şi slabe a dus la anumite surprize. „Dacă măsori o persoană obeză şi una slabă, odihnindu-se, se constată că obezul consumă mai multă energie”, spune David Stensel, Universitatea Loughborough, Marea Britanie. Ce se întâmplă?

Pentru început, cei graşi au mai multe celule. Dar nu e vorba despre numărul de celule, ci de tipul acestora. Celulele muşchilor ard calorii de trei ori mai repede decât celulele de grăsime, dar nu sunt cele mai avide de energie. În timp ce te odihneşti, 1 kilogram de mușchi „arde” doar 13 calorii pe zi, pe când un kilogram de ţinut al inimii ori al rinichilor are 440 calorii.

„Deşi cei obezi au mai multă grăsime, ei au şi o masă (lipsită de grăsime) mai mare şi tind să aibă organe mai mari”, afirmă Stensel.

Este asta o veste proastă pentru cei care speră să-şi crească rata metabolică prin exerciţii fizice? Înlocuind 1 kilogram de grăsime cu 1 kilogram de muşchi înseamnă că vei avea nevoie de 9 calorii în plus pe zi (nu e chiar mână liberă de a mânca orice doreşti). Totuşi, având raport mai mare muşchi-grăsime, explică întrucâtva de ce bărbaţii au nevoie de mai multe calorii, în medie, decât femeile.

De asemenea, explică, în parte, de ce necesarul de energie al unei persoane scade pe măsură ce îmbătrânește. Un tânăr de 20 de ani are cum 5 kilograme mai multă musculatură decât un bătrân de 60 de ani.

Avantajul celor mai activi

Desigur, rata metabolică nu este totul – cu cât eşti mai activ, cu atât consumi mai multe calorii. Cu toate acestea, sunt multe persoane slabe care nu fac sport deloc. Care e secretul lor?

O posibilitate ar fi aceea că aceste persoane sunt mai active decât realizează. James Levine de la Clinica Mayo din Rochester, Minnesota, a efectuat un studiu cu 20 de persoane care au declarat că nu fac sport deloc, unii slabi, alţii uşor obezi.

Toţi au fost echipaţi cu senzori pentru a le monitoriza poziţia şi mişcările timp de 10 zile. Chiar dacă niciunul dintre cei 20 nu a făcut exerciţii fizice, cel uşor obezi stăteau pe canapea cu 2,5 ore mai mult decât cei slabi, echivalentul a 30 de calorii pe zi. „E mai mult decât suficient pentru a explica cum cineva ia în greutate în timp”, spune Stensel.

Diferenţe congenitale. Studii pe gemeni identici

Şi nu ar trebui nici să eliminăm complet ipoteza că unii oameni sunt mai înclinaţi să adauge kilograme decât alţii. Claude Bouchard de la Pennington Biomedical Research Center, Baton Rouge, Lousiana, a realizat un studiu cu 12 perechi de gemeni identici, bărbaţi. Pentru două săptămâni aceştia au mâncat normal, iar Bouchard a calculat de câte calorii au nevoie pentru a-şi păstra greutatea. Apoi le-a adăugat 1000 de calorii în plus pe zi, şase zile pe săptămână, 14 săptămâni – echivalentul a 84 de mii de calorii suplimentare pentru o persoană, pe toată perioada studiului.

Creşterea greutăţii a fost similară la cei doi gemeni ai fiecărei perechi, dar au fost stabilite diferenţe între perechile de gemeni cu valori cuprinse între 4 şi 12 kilograme. Un studiu ulterior tot cu gemeni a obţinut rezultate asemănătoare, de data asta urmărindu-se kilogramele pierdute într-o perioadă în care gemenii au efectuat exerciţii fizice.

Astfel de studii reprezintă indicii puternice că factori genetici controlează înclinaţia către a lua în greutate. Dar cum?

Cinci factori ce influenţează cum arăţi

În ultimele două decenii Bouchard şi colegii săi să obţină răspunsuri. Au identificat până acum 5 factori care prezic un mai mare câştig în greutate:
– o mai mică masă musculară;
– o condiţie fizică precară;
– un nivel scăzut de testosteron (care stimulează creşterea muşchilor);
– un nivel scăzut de răspuns la hormonul leptină;
– „arderea” unei cantităţi mai mici de grăsime din hrana ingerată, pe post de „combustibil”.

Dar niciunul dintre ce cinci factori nu reprezintă un glonţ de argint, spune Bouchard, deşi avem un oarecare control asupra lor.

Arderea diferită a grăsimii

Sunt în mod particular nedumerită de ultimul factor. Se sugerează că dacă eu şi soţul meu mâncăm aceeaşi mâncare (în cantitate mare), corpul meu va genera energie din glucoză (din digestia carbohidraţilor), iar el va folosi mai multă grăsime din hrană. Dacă mâncăm mai multă mâncare decât avem nevoie, vom stoca excesul. Totuşi, el va arde mai multe calorii făcând asta şi va rămâne cu mai multă glucoză circulând prin sânge, iar excesul de glucoză va fi convertit în grăsime pentru stocare, proces care consumă energie. „Vorbim despre diferenţe mici în amestecul de „combustibil” folosit de oameni”, spune Bouchard, „dar ar putea constitui o diferență mare sub aspectul înclinaţiei lor de a adăuga ţesut adipos”.

Asta sugerează că anumite persoane sunt mai „pricepute” în a gestiona excesul de mâncare, fără a se îngrăşa. Este o idee care se potriveşte cu ceea ce crede Daniel Bessesen, Universitatea din Denver, Colorado. Studiile sale arată cei care nu se îngraşă ard mai multă grăsime pe timpul somnului.

Slăbitul şi somnul

Înțelegerea rolului somnului în creşterea greutăţii este încă în stadiul incipient. „Somnul reprezintă o perioadă importantă, când creierul îşi fixează anumite informaţii obţinute pe timpul zilei, dar mă întreb dacă nu are o influenţă şi asupra metabolismului”, spune acesta. „Creierul trebuie să decidă cât a mâncat în ziua respectivă şi apoi să ardă acele calorii în plus ori să ajusteze necesarul de hrană din ziua următoare”.

Bessesen crede că un motiv pentru care a fost atât de dificil să se observe diferenţe între cei care se îngraşă şi cei care sunt rezistenţi la îngrăşat este reprezentat de faptul că majoritatea studiilor compară metabolismul oamenilor pentru 24 de ore, care este o perioadă prea scurtă. Acesta mai crede că pentru a înţelege obezitatea este necesară o abordare holistică, implicând metabolismul, apetitul şi mișcarea din timpul zilei.

Folosind această abordare el a descoperit că 2 zile după o masă abundentă, cei care au tendinţa de a nu se îngrăşa manifestă o repulsie la mâncăruri bogate în calorii, ca prăjiturile, iar creierul reacționează mult mai „calm” la imagini ale dulciurilor. În plus, cei înclinaţi către obezitate au tendinţa de a fi mai letargici 2-3 zile după un exces culinar.

Microbii intestinali

Ar mai putea fi şi un alt mecanism, ignorat, care controlează apetitul şi metabolismul. Studiile pe şoareci arată că transferul microbilor intestinali de la animale grase duce la îngrăşarea şi a recipientului slab, în timp ce transferul microbilor de la un şoarece slab duce la pierderea în greutate a unui exemplar gras.

O teorie spune că, în fapt, cantitatea de nutrienţi extrasă din hrana ingerată depinde de microbii din intestine – deşi unele studii nu au descoperit diferenţe mari de calorii în conţinutul fecalelor.

O altă idee este aceea că microbii intestinali monitorizează cantitatea de hrană ingerată şi eliberează substanţe care ne afectează apetitul şi cantitatea de grăsime arsă. „Trebuie să ne gândim la microbi ca la un veritabil organ, care este ocupat cu transmiterea de semnale către corpul nostru”, spune Lee Kaplan, Spitalul General Massachusetts. „Şi acesta vorbeşte din poziţia celui aflat în primul loc în care ajung nutrienţii”.

Sunt încă nenumărate întrebări fără răspuns despre metabolism, nu în ultimul rând întrebarea dacă este de luat în calcul accelerarea acestuia pentru a duce la pierderea unor kilograme în plus. O posibilitate ar fi, desigur, transplantul de materii fecale de la o persoană slabă la una obeză, dar înainte de a proceda la astfel de măsuri trebuie să aşteptăm să înţelegem mai bine cum microbii intestinali ne influențează metabolismul.

Mai există oxintomodulina, un hormon supresor al apetitului şi care accelerează metabolismul, produs în mod natural oricând mâncăm. Studii pilot cu subiecţi obezi arată că injectarea regulată a hormonului ajută la pierderea greutăţii. Dar se crede că nu va apărea vreun produs pe piaţă înainte de 10 ani, perioadă în care se vor realiza testele necesare.

Ce este clar e că metabolismul este fenomenal de complicat, aşa că oricine propune un truc rapid pentru a-l accelera este neserios. Dar nu disperaţi. Cu condiţia să faceţi distincţia dintre adevăr şi ficţiune, sunt unele lucruri pe care le puteţi totuşi face.

Sursa: www.scientia.ro

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. Sistem performant pentru succes! !daca doresti rezultate., succes si prosperitate, este timpul sa te alaturi celui mai nou si msi performant program de lucru la domiciliu ! Noi iti oferim tot ceea ce ai nevoie.:instruire gratuita ; si de cea mai buna calitate, contract de comision, un plan exceptional de dezvoltare si extindere in viitor .Pornesti rapid si cere acum toate informatiile, la adresa de email daniela767676@yahoo.com

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *