Cum să gătiți sănătos mielul de Paște

Cum să gătiți sănătos mielul de Paște
Cum să gătiți sănătos mielul de Paște

Consumată alături de legume şi în cantităţi moderate, carnea de miel face bine organismului. Nu o combinaţi cu paste, pâine sau alcool.

Prima regulă pe care trebuie să o aveţi în vedere când alegeţi mielul este ca acesta să aibă minimum nouă kilograme. Cei mai mici au carnea bogată în purine, cristale de acid uric ce se depun pe articulaţii sau rinichi, îngreunează digestia şi, în timp, duc la apariţia unor boli grave precum guta.

Este indicat să cumperi un miel sau bucăţi ce provin dintr-un miel care a avut 10 – 15 kilograme, deoarece carnea va fi mai puţin indigestă decât cea mai fragedă”, spune prof.dr. Gheorghe Mencinicopschi.

Pentru a scăpa de grija purinelor din carne, e suficient să o preparaţi corect. „Modul ideal de gătire se rezumă la fierbere şi coacere la temperatură scăzută. Sunt de evitat grătarul, prăjirea şi coacerea la temperaturi mari (cu rumenire pronunţată)”, recomandă consultatul în nutriţie Cristian Mărgărit.

La ciorba de miel, carnea va fi adăugată numai după ce apa a dat în clocot, iar pentru digerarea uşoară a fripturilor se recomandă un baiţ din apă, oţet şi condimente.

Specialiştii în nutriţie spun că preparatele din miel îşi merită locul pe masa de Paşte. “Ficatul de miel este bogat în vitamina B12 şi minerale, esenţiale pentru vitalitate şi energie”, lămureşte Cristian Mărgărit, consultant în nutriţie şi fitness. “Singurii care vor avea de tras după sărbători vor fi cei lacomi, care, odată ieşiţi din post, o să se înfingă în mâncare şi alcool”, atenţioneză el. Cheia, spune acesta, constă în moderaţie. “Gustă din fiecare fel câte puţin, începând cu felurile cele mai grele, apoi treci la salata de crudităţi. Astfel, digestia va fi îmbunătăţită şi senzaţia de balonare se va diminua”, sfătuieşte nutriţionistul.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *