Sari la conținut

Cocktailul detoxifiant care vă ajută să slăbiţi 9 kilograme în 10 zile

Dieta cu acest cocktail-minune are rezultate spectaculoase, însă este foarte restrictivă, de aceea trebuie urmată doar sub supravegherea medicului.

Regulile dietei
Regimul presupune să consumi în fiecare zi 12 pahare dintr-un cocktail alcătuit din suc de lămâie, sirop de arţar sau melasă, apă şi piper cayenne şi niciun fel de mâncare.

Această băutură poate fi consumată rece, pe post de suc răcoritor, dar şi fierbinte, ca un ceai. Cocktailul conţine o serie de vitamine şi de minerale esenţiale.
Cum nu se consumă deloc alimente solide, este necesar ca sistemul digestiv să fie ajutat, iar constipaţia evitată. În acest scop se consumă un ceai laxativ în fiecare seară, iar dimineaţa, pe stomacul gol, se bea un litru de apă în care au fost dizolvate două linguriţe cu sare de mare neiodată.

Cum se prepară băutura
Pentru a prepara băutura care vă va ajuta să slăbiţi aveţi nevoie de o ceaşcă de sirop de arţar (se găseşte la magazinele de produse naturiste) sau melasă, o ceaşcă de suc de lămâie, o linguriţă cu piper cayenne şi trei litri de apă plată.

Toate acestea se amestecă bine. Cantităţile de mai sus ajung pentru o zi şi va trebui să consumaţi 12 pahare din această băutură. Dieta cu sirop de arţar ajută la eliminarea toxinelor şi a blocajelor din sistemul digestiv.
În primele două-trei zile ale dietei, glicemia va scădea foarte mult, iar organismul va fi tentat să-şi reducă metabolismul. Veţi simţi slăbiciune în muşchi, dureri de cap, ameţeli, greaţă. Respiraţia poate deveni urât mirositoare, iar limba foarte încărcată. Aceasta este prima fază a detoxifierii organismului şi cea mai greu de trecut, pentru că senzaţia de foame va fi foarte puternică.
În următoarele trei-patru zile ale dietei, corpul începe să transforme grăsimile acumulate. Tenul poate deveni mai gras şi nu e exclus să vă apară câteva coşuri. Pielea va fi mai palidă decât în mod obişnuit. Senzaţia de foame se mai potoleşte însă. Corpul începe să se obişnuiască astfel cu dieta, iar sistemul digestiv îşi va canaliza energiile pe detoxifiere. Activitatea celulelor albe din organism va creşte.

Periodic, sistemul limfatic va elimina cantităţi de mucus prin nas sau prin gât. Volumul acestui mucus galben ce se elimină poate fi uneori şocant. Sinusurile vor trece printr-o perioadă în care veţi avea senzaţia că sunt înfundate, ca apoi să se cureţe în totalitate. Respiraţia va fi însă tot neplăcută, iar limba încărcată.
După cel puţin o săptămână în care aţi consumat doar amestecul de sirop de arţar cu suc de lămâie şi piper cayenne, vă veţi simţi mult mai energică. Senzaţia de foame deja dispare, limba nu mai este acoperită de porţiuni albicioase, ci are culoarea roz, iar respiraţia este proaspătă. Doar o cantitate mică de mucus se va mai elimina, din când în când, din organism. Puteţi însă să aveţi probleme cu muşchii – cârcei, de exemplu.
Persoanele care ţin dieta au tendinţa să fie mai emotive şi mai iritabile decât în mod obişnuit, mai ales în primele zile, când senzaţia de foame este foarte puternică.

Regimul cu sirop de arţar a fost deseori criticat, din cauză că nu asigură corpului îndeajuns de multe vitamine şi minerale pe perioada în care este urmat.

Dieta este recomandată a fi ţinută cel puţin zece zile. Cei care aleg perioade mai mari trebuie să aibă grijă ca în momentul în care au ajuns la greutatea pe care şi-o doreau să nu treacă brusc la mâncare solidă. Şi asta nu doar pentru că revenirea la vechile obiceiuri alimentare poate aduce imediat kilogramele pierdute înapoi, ci şi pentru că este nevoie de timp pentru refacerea florei intestinale şi a mucusului gastric.

Ideal este să începeţi să adăugaţi treptat în alimentaţie supe, fructe, legume. Abia după câteva zile se poate trece la o dietă normală.
Dacă după ce aţi ţinut dieta cu sirop de arţar vă reluaţi vechile obiceiuri alimentare, veţi pune în scurt timp la loc kilogramele pierdute şi poate şi ceva în plus. Este necesar să vă stabiliţi un regim alimentar sănătos şi să faceţi multă mişcare, pentru a vă menţine la greutatea la care aţi ajuns urmând această dietă.

 

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: