Sari la conținut

Cum se tratează fără pastile ANXIETATEA. Metoda elimină gândurile negative în opt săptămâni

Aproape că nu exită persoană care să nu fi trecut vreodată printr-o stare anxioasă, când a simțit că inima îi bate într-un ritm galopant și îl trec toate transpirațiile. Oamenii cu meserii stresante experimentează aceste trăiri în mod constant.

Soluția pentru a ține sub control aceste stări vine de la budiști, care spun că 30 de minute de meditație pe zi au puterea de a reduce anxietatea și depresia cu până la 38%, cam în aceeași măsură în care o fac antidepresivele, arată un studiu realizat de oamenii de știință ai Universității Johns Hopkins.

Efectele benefice ale meditației, au descoperit aceștia, se instalează după opt săptămâni. În plus, autorii studiului confirmă faptul că durerea asociată cu sindromul colonului iritabil și cea de artrită scad cu până la 33 de procente. Rămâne însă un mister modul în care acționează meditația, recunoaște Madhav Goyal, coautorul studiului. O explicație ar fi că anxietatea și depresia sunt localizate la nivelul creierului, iar meditația nu face altceva decât să antreneze creierul în a recunoaște emoțiile negative și a le schimba în unele pozitive.

Cea mai eficientă pare să fie metoda reducerii stresului cu ajutorul conștiinței, care presupune concentrarea pe respirație, senzații, emoții și mediul încojurător.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: