Sari la conținut

Cum vă calculaţi corect porţiile de mâncare

Farfuriile şi tacâmurile de mari dimensiuni aduc şi un consum mai mare de alimente şi pot fi responsabile de acumularea de kilograme nedorite. În plus, studiile arată că acum o porţie de mâncare este mai bogată cu aproximativ 200 de kilocalorii decât în urmă cu 20 ani. În aceste condiţii, păstrarea unei decenţe a porţiilor de mâncare poate deveni esenţială pentru sănătate.

Obiectele din viaţa de zi cu zi vă pot ajuta să cântăriţi cu succes porţiile pentru că, dacă reţineţi imaginea unui obiect, e mai uşor să determina ţi cantitatea de mâncare. Printre obiectele utile în măsurători se numără pachetul de cărţi de joc, mingea de tenis, un bec sau zarurile, explică experţii citaţi de siteul medical webmd.com.

Maximum 150 de grame de carne la o masă

Nu toţi avem „dreptul” la aceleaşi porţii, ţin să ne atenţioneze medicii. „Necesarul caloric se stabileşte în funcţie de mai mulţi parametri, printre care sex, înălţime, greutate, boli de care suferim sau activităţi zilnice”, explică medicul nutriţionist Eduard Adamescu, de la Cabinetul „Calea Moşilor” din Bucureşti.

Pentru a nu depăşi cantitatea de mâncare de care are nevoie organismul trebuie să aveţi mereu în minte mărimea unei porţii corecte. „O porţie de «bun-simţ» de friptură cu garnitură înseamnă maximum 150 grame de carne, pe care o puteţi asocia cu mărimea unui pachet de cărţi de joc. Garnitura, piure de cartofi sau orez, trebuie să aibă între 150 şi 200 de grame, echivalent cu o minge de tenis de câmp”, spune nutriţionistul Eduard Adamescu.

La friptură şi garnituri adăugaţi salate, care au multe minerale şi vitamine, dând senzaţia de saţietate. Aportul caloric al salatei e neglijabil, însă devine nesănătoasă când adăugăm maioneză sau alte sosuri. Cel mai recomandat ingredient pentru salată e uleiul de măsline.

Cantitatea optimă de orez pentru o masă ar fi cam cât un bec. Sărac în calorii, orezul maro e mai bun decât cel alb, fiind bogat în fibre şi vitamine B

Brânza trebuie consumată cu grijă. „Sănătoase sunt două feliuţe de caş dulce, brânză de vaci sau telemea mai puţin sărată. E bine să evitaţi brânzeturile grase pentru că au multe calorii”, mai recomandă nutriţionistul.

Câte dulciuri sunt indicate într-o zi

Cantitatea maximă de dulciuri pe care o puteţi consuma într-o zi nu trebuie să depăşească 300 de calorii. Astfel, la desert, e suficientă o prăjitură, o plăcintă sau o clătită de dimensiune mică. „O clătită are făină, ouă, lapte, dar nu astea sunt de incriminat. Problema apare când adaugăm zahăr şi umplutură”, avertizează medicul Eduard Adamescu. Cea mai sănătoasă e clătita umplută cu brânză de vaci.

„O porţie de desert ar trebui să aibă 25 de grame, fiind acceptate două porţii pe zi”, mai spune Adamescu. Puteţi consuma cel mult un sfert de ciocolată o dată, echivalentul a patru zaruri de Monopoly. Dacă nu vă puteţi abţine de la pizza, încercaţi să o alegeţi pe cea cu blat subţire, legume, puţină brânză. E bine să vă opriţi după două felii.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel