Sari la conținut

Invătati să vă dregeti după festinul de Crăciun. De la apă si citrice la SUPA rusească antimahmureală

Abuzul de sarmale, cozonac şi alcool „se repară” cu vitamina C din citrice sau legume verzi şi cu lichide fără zahăr. Mahmureala nu trece cu cafea sau „alcool”, ci cu apă, analgezice şi răbdare.

Oboseală, balonare, disconfort, un kilogramdouă în plus, acestea sunt efectele „de a doua zi” ale ospăţului tradiţional de Crăciun stropit cu alcool. Organismul supus la caznele digestiei la foc continuu are nevoie de detoxifiere „de urgenţă”.

Apă, ceaiuri şi alte lichide pe stomacul gol, o cafea amară pentru alungarea senzaţiei de greaţă, multe fructe şi legume bogate în vitamina C, pauză de alcool şi grăsimi, dar şi plimbări în aer liber sunt principalele reguli ale detoxifierii. Ciorba de potroace, zeama de varză sau murăturile sunt mituri care nu ţin mahmureala departe.

Mai mult, nutriţioniştii recomandă să începeţi cura de detoxifiere încă din seara de Crăciun. „Organismul resimte abu zul de mâncare, dar şi de alcool ca pe o provocare şi îşi revendică drepturile, cere o schimbare. Vitamina C e marele aliat al organismului în lupta cu toxinele. Legumele cu frunze verzi, bogate în clorofilă, broccoli, citricele, usturoiul sunt alimentele care ajută la recuperare după masa tradiţională. Recomand ca încă de seara, după masa de Crăciun, să ieşiţi la plimbare sau la patinoar, să mâncaţi fructe şi să vă hidrataţi”, spune nutriţionistul E duard Adamaescu.
Fibrele şi ceaiurile curăţă organismul de toxine
Începeţi dimineaţa cu un pahar de apă la temperatura camerei, urmat de o cafea amară (cu excepţia cardiacilor). Lichidele sunt cel mai bun lucru care i se poate întâmpla organismului ghif tuit cu grăsimi, dulciuri şi alcool.Norma de cel puţin doi litri se completează din apă plată sau minerală (în funcţie de tolerabilitatea fiecăruia), compoturi slab îndulcite, sucuri naturale de casă, dar şi ceaiuri. Ceaiul verde, un diuretic şi laxativ excelent, poate înlocui cu succes cafeaua. Se recomandă două-trei căni pe zi până la Anul Nou. Ceaiul de muşeţel (efect laxativ), ceaiul de soc şi ceaiul de urzică sunt alte sortimente cu proprietăţi curative.Un meniu tipic în cura de detoxifiere cuprinde cereale integrale cu iaurt la micul-dejun, friptură slabă la grătar plus o salată, urmată de o felie de cozonac sau o prăjitură şi un fruct la prânz, un suc de portocale sau de grepfruit după-amiaza şi o salată de ton sau o salată bulgărească la cină.Fibrele reglează tranzitul intestinal îngreunat. Fructele şi legumele, cerealele integrale, nucile, seminţele, alunele neprăjite sau salatele asezonate cu ulei de măsline presat la rece trebuie să ia locul preparatelor din carne pentru patru-cinci zile.”Lactatele probiotice stimulează digestia, iar, în plus, iaurturile hidratează la fel ca apa. Pofticioşii care tânjesc după ultima felie de cozonac îşi pot permite mici «scăpări» atât timp cât completează cu apă, mişcare şi fructe”, adaugă Adamescu.

Mergeţi la patinoar, pedalaţi pe bicicleta medicinală sau plimbaţi- vă prin parc sunt doar câteva sfaturi pentru a compensa abuzul de grăsimi şi de dulciuri.

Un pahar cu apă între două de alcool

Mahmureala nu se tratează cu leacuri băbeşti, spun medicii, ci „cu timpul”, prin lichide. Dacă nu se tratează rapid, nu înseamnă că nu se poate preveni. Combinaţiile de alcool nu sunt o mişcare inteligentă, studiile au demonstrat că băuturile care conţin doar alcool şi apă, precum vodca şi ginul, au consecinţe mai uşoare a doua zi, spre deosebire de alte „licori”, bogate în tanine, precum brandy, vin roşu sau whisky.

Alcoolul şi stomacul gol nu fac casă bună, acesta fiind mai uşor absorbit după masă. Iar miturile că anumite feluri de mâncare metabolizează mai repede alcoolul (precum pastele) sunt infirmate de medici.

Un pahar cu apă între două pahare cu alcool este o altă regulă antimahmureală. Astfel se menţine tensiunea arterială la un nivel normal şi organsimul hidratat. „E important să refaceţi stocul de lichide pierdute în timpul zilei, dar evitaţi cafeaua. Are acelaşi efect diuretic precum alcoolul „, mai spune nutriţionistul.

Consumaţi, în schimb, fructe şi legume, care reduc din intensitatea mahmurelii. Nu aşteptaţi să apară durerea de cap şi luaţi analgezice în avans.

LEAC

Supa rusească antimahmureală

Una dintre metodele ruşilor de a-şi reveni după o noapte cu excese alcoolice este celebra supă „Solyanka”, scrie pe cevabun.ro Emanuel Ciocu. „Această supă – densă, sărată, dulce şi acrişoară – reuneşte ingredientele necesare unui cocktail antimahmureală”, spune Ciocu.

Pentru prepararea acestei supe aveţi nevoie de două cepe tăiate peştişori, cinci castraveţi muraţi, şase cremvuşti tăiaţi julienne şi 150 de grame de şuncă, pastramă sau muşchi ţigănesc.

Toate se rumenesc, un minut, în două linguri de ulei, apoi se pun într-o oală şi se adaugă o lingură de făină, trei linguri de pastă de tomate şi doi litri de supă de carne. Se mai adaugă patru roşii tăiate, o cană de măsline verzi şi o lingură de capere zdrobite şi se lasă la fiert aproximativ 10 minute. La final se adaugă trei lămâi tăiate cuburi mari şi se ia de pe foc. Se serveşte cu o lingură de smântână şi verdeaţă.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: