Like pentru a sti totul despre sanatatea ta pe doctorulzilei.ro

4466 Vizualizari

23 Oct, 2013

Cum vă puteți reduce pofta de mâncare


Cartofii, pastele făinoase şi pâinea ţin pofta de mâncare în frâu. Dulciurile, în schimb, stimulează apetitul. Nutriţioniştii au alcătuit o listă cu factorii care influenţează apetitul şi oferă câteva ponturi despre cum puteţi să diminuaţi pofta de mâncare exagerată.

1. DULCIURILE. Dacă încercaţi să vă potoliţi foamea cu prăjituri sau bomboane, nu aţi ales soluţia potrivită. Acestea cresc brusc glicemia, apoi o scad şi aşa apare foamea. „Pâinea, cartofii, pastele făinoase sunt mai bune decât dulciurile concentrate. Ele menţin glicemia crescută pe termen mai lung“, explică Sharron Dalton, profesor de nutriţie la Universitatea New York.


2.  ALCOOLUL.
În cantităţi mici, băuturile alcoolice sunt un stimulent digestiv. „În schimb, dacă beţi mult, nu veţi mai avea poftă de mâncare. Sfatul este, totuşi, să consumaţi puţin alcool“, sugerează Sharron Dalton. O altă explicaţie pentru faptul că alcoolul creşte pofta de mâncare este legată de comportament. Când consumă bere, vin ori lichior, oamenii nu mai gândesc chiar la fel de clar ca atunci când nu au băut nimic, iar asta îi poate determina să mănânce mai mult.

3. TEMPERATURA. Cu cât este mai scăzută temperatura, cu atât corpul cere mai multă mâncare. Este şi motivul pentru care unele restaurante aleg săli mai răcoroase pentru clienţi. La ora mesei, metabolismul este încetinit, iar servirea unui meniu îl poate încălzi. Când corpul începe să se încălzească, este un semnal că aţi ajuns la saţietate.

4. ASPECTUL PRODUSELOR. Cercetările făcute cu ajutorul aparatelor de rezonanţă magnetică arată ce modificări au loc în creier atunci când oamenii privesc imagini cu alimentele preferate. Creierul ştie ce urmează să primească, de aceea se întâmplă să salivaţi atunci când vedeţi, de exemplu, dulciuri. „Aspectul alimentelor poate fi însă înşelător. Nu tot ce arată bine e şi sănătos. Industria a dezvoltat o gamă prea largă de produse pe care oamenii le-ar mânca «din ochi»“, este de părere nutriţionistul. Medicul vă sfătuieşte să începeţi mesele nu neapărat cu ce vă place, ci cu salate şi legume, pentru că acestea satură repede şi vă ajută să mâncaţi mai puţin.



5. VARIETATEA ALIMENTELOR. Dacă se întâmplă să faceţi loc şi pentru desert, chiar şi după ce aţi servit un prânz săţios, este pentru că simţiţi nevoia să mâncaţi variat. Mai mult, intervine pofta de dulce. „Vă puteţi satisface acest moft cu un fruct sau cu o salată de fructe“, sugerează Ann Gaba, dietetician la Spitalul Presbiterian din New York.

6. MIROSUL. Mirosul este unul dintre elementele-cheie în influenţarea apetitului şi este cel care vă dă de ştire că mâncarea este pe aproape. El poate influenţ a secreţia de insulină şi vă duce cu gândul la foame“, explică Sharron Dalton.

7. RUTINA. Când se apropie ora meselor, pofta de mâncare este crescută, deoarece corpul oamenilor se învaţă cu rutina. El aşteaptă micul dejun, prânzul şi cina la anumite ore din zi, spune Randy Seeley, profesor de psihiatrie la Universitatea Cincinnati. „Dacă vă este foame la prânz, înseamnă că aşa aţi mâncat în ultimele 100 de zile“, explică Seeley.

8. STRESUL. Sub influenţa stresului, oamenii reacţionează diferit atunci când vine vorba de a mânca. „Unora le creşte apetitul, altora le scade până într-acolo încât există şi riscul să devină anorexici“, mai spune Randy Seeley

9. SEXUL. Acesta este recomandat în curele de slăbire. Chiar dacă stimulează secreţia gastrică, deci şi pofta de mâncare, ajută la pierderea kilogramelor în plus.

Top

Email Printeaza PDF
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

  1. articol scris de un barbat/ nimic fara sex, obsedatilor !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

*

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>