Cum vă puteţi testa gratuit pentru depistarea astmului, boala care omoară o persoană în fiecare oră

Cum vă puteţi testa gratuit pentru depistarea astmului, boala care omoară o persoană în fiecare oră
Cum vă puteţi testa gratuit pentru depistarea astmului, boala care omoară o persoană în fiecare oră

Astmul este una din cele mai frecvente afectiuni cronice, mai mult de 300 milioane persoane fiind diagnosticate cu astm bronşic în lume. Doar în Europa, aproape 30 milioane de persoane suferă din cauza astmului. În ţara noastră prevalenţa în continuare în creştere, mai ales în rândul copiilor este între 4-6%.

Mulţi oameni nu ştiu că suferă de astm
Deşi există persoane care nu ştiu de existenţa bolii, simptomele astmului sunt serioase şi pot fi fatale. Cele mai frecvente simptome astmatice sunt:

  • Tusea, în special noaptea, la efort sau după un episod de râs intens
  • Senzaţia de sufocare (dispnee)
  • Senzaţia de strângere a pieptului
  • Wheezing – şuierat în plămâni

Se poate întâmpla ca tusea care nu mai trece să fie singurul simptom al astmului.
Simptomele astmului apar cu precădere noaptea sau dimineaţa devreme, la trezire, dar pot apărea oricând. Ele se agravează atunci când veniţi în contact cu un factor declanşator.

Factorii declanşatori sunt următorii:

  • Polen, acarieni, mucegaiuri, păr de animale şi anumite alimente.
  • Fum, gaze, mirosuri puternice.
  • Infecţiile virale respiratorii (gripa, guturaiul etc).
  • Efortul fizic — de retinut însă că pentru pacienţii cu astm efortul fizic este benefic.
  • Stresul.
  • Aerul rece, vântul puternic sau schimbările bruşte de vreme.

Paşii pe care trebuie să-i urmaţi pentru a beneficia de o testare gratuită:

,,Testul pentru astm se numeşte spirometrie, nu doare şi nu necesită efort. Durează 5 minute, iar rezultatul se dă pe loc”, explică prof. Dr. Florin Mihălţan, Preşedintele Societăţii Române de Pneumologie.

Începând cu data de 12 mai şi până la sfârşitul anului, în 150 de spitale şi policlinici de specialitate, din 40 de judeţe ale ţării se pot face testări gratuite pentru depistarea astmului.

–         Primul pas este să identificaţi cel mai apropiat centru de testarea din lista disponibilă pe www.invingeastmul.ro

–         Al doilea pas este să vă faceţi o programare telefonică pentru testare

De asemenea, bucureştenii se pot testa şi în Parcul Tineretului, intrarea dinspre Palatul Copiilor între 11 şi 12 mai între orele 9:30-16:30.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *