Sari la conținut

”Datorită lui Adrian Iovan suntem în viaţă”. Primele declarații ale medicului Radu Zamfir implicat în accidentul aviatic

Medicul Radu Zamfir, implicat în accidentul aviatic de luni seară, din judeţul Cluj, a ajuns la Bucureşti, fiind lovit la faţă şi cu o branulă în mâna dreaptă. Medicul a făcut primele declaraţii după accident, spunând că datorită pilotului Adrian Iovan sunt cinci oameni în viaţă, după ce aeronava a intrat în ceaţă, a pierdut înălţime, a pierdut un motor.

– Totul a decurs iniţial bine, dar a apărut o zonă cu ceaţă, avionul a givrat, a pierdut în înălţime, a pierdut un motor şi a căzut. A durat ceva până am fost găsiţi.

– Adrian Iovan era prins între fiarele avionul, am încercat să-l descarcerez dar nu am reuşit. Datorită lui suntem în viaţă.

– Când am văzut copacii am realizat că o să ne prăbuşim. Aveam centurile de siguranţă puse.

– Studenta nu părea conştientă. Lucrurile s-au defăşurat într-un fel pe care mi-e greu să-l descriu.

– Toată lumea şi-a dat silinţa să facă ce s-a putut. Am sunat la 112 , apoi am fost sunat de alţii implicaţi în operaţiunea de salvare, am încercat să transmit coordonatele. Ne-a găsit un pădurar, apoi a ajuns şi SMURD-ul. Am avut ameţeli, credeam că o sa leşin, dar nu s-a întâmplat.

– Nu se putea ajunge decât cu piciorul acolo. Eu am mers susţinut de cineva.

– Până să ajungă echipele am încercat să o resuscitez pe studentă, dar nu părea conştientă, deşi avea semne vitale.

– Eu m-am considerat mai puţin vătămat. Am folosit ce aveam, pături, ca să-i încălzim pe ceilalţi. Ironia sorţii, purtam un echipament de motociclist. Aveam geacă si cizme cu protecţie. Imediat cum mi-a explicat cineva cum să trimit coordonatele, le-am trimis. Imediat ce am putut să fac un bilanţ, m-am preocupat să sun

– Mi s-a părut că a trecut o jumătate de oră, nu şase ore.

– Pilotul Adrian Iovan m-a rugat să-l scot din avion. Mi-e greu să spun dacă Adrian Iovan ar fi putut fi salvat. Am mai zburat cu el de foarte multe ori şi şi-a făcut datoria

După aterizarea cursei Tarom Cluj – Bucureşti, pe Aeroportul Otopeni, la ora 14.55, o pasageră a declarat că l-a recunoscut pe medicul Radu Zamfir printre ceilalţi pasageri, acesta fiind preluat de o ambulanţă aflată pe pistă.

„Este uşor lovit la faţă, la tâmplă, o mână şi un picior sunt uşor afectate, are o branulă la mâna dreaptă. A fost luat cu o ambulanţă”, a mai spus femeia.

La aeroport, au fost şi soţia şi fetiţa medicului în vârstă de opt ani, care au plecat imediat după aterizarea aeronavei de la Cluj.

Medicul Radu Zamfir a fost transportat la Institutul Clinic Fundeni.

Doctorul Radu Zamfir, care a suferit cele mai uşoare răni în accidentul aviatic din Munţii Apuseni, a fost externat din Spitalul Judeţean Cluj.

„Suntem foarte marcaţi de incidentul de luni, dar vrem să mulţumim tuturor echipelor de salvare şi oamenilor de bine care au coordonat acţiunea de salvare. Doctorul Radu Zamfir a demonstrat spirit de echipă şi a început imediat resuscitarea unei colege cu care era în avion”, a spus managerul Institutului Fundeni, într-o conferinţă de presă la care au participat profesorul Irinel Popescu, şeful Clinicii de Chirurgie Digestivă şi Transplant Jepatic, şi profesorul Radu Deac, directorul Agenţiei Naţionale de Transplant.

În opinia celor prezenţi la conferinţă, cu siguranţă toţi supravieţuitorii vor avea nevoie de recuperare medicală şi suport psihologic.

Sursa: Mediafax

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel