Sari la conținut

De câte ore de somn au nevoie copiii

Copiii cu vârste între 5 și 12 ani au nevoie de 10-11 ore de somn pe zi, conform specialiștilor, în vreme ce adulților le sunt suficiente 7-9 ore de somn pe zi.

Potrivit unui studiu inițiat de Fundația Prais și realizat de GfK, lipsa somnului poate crește riscul de obezitate și diabet zaharat, întrucât are un efect negativ asupra parametrilor de reglare a nivelului de glucoză în sânge, acest lucru determinând rezistența la insulină, ceea ce poate duce la un consum excesiv de alimente și la scăderea consumului de energie.

În cadrul mișcării naționale „Și eu trăiesc sănătos!” privind obiceiurile și stilul de viață ale elevilor din clasa I din București, aceștia dorm în medie 8,9 ore pe zi iar restul timpului îl împart între studiu — 4,3 ore pe zi (din care doar 0,5 ore sunt dedicate sportului) și familie, alături de care stau 4,2 ore pe zi.

Studiul mai relevă că în cele 24 de ore ale unei zile obișnuite, aproximativ o jumătate din copiii de clasa I din București petrec în medie două ore pe zi în fața televizorului în timpul săptămânii și trei ore în weekend.

O treime dintre copii petrec mai mult de patru ore pe zi în timpul weekendului la televizor, dvd-player sau computer.

‘Este bine ca părinții să supravegheze rutina de somn a copiilor, pe toată durata preșcolară și până în adolescență, asigurându-le condiții optime pentru un somn odihnitor, într-o cameră bine aerisită, fără TV sau calculator, la o temperatură ușor scăzută. La toate acestea să nu uităm să oferim copiilor înainte de culcare și nu numai, momente pline de atenție și afecțiune”, subliniază Silvia Bucur, președintele Fundației PRAIS.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel