Sari la conținut

De ce apar durerile când faci sex

Sunt momente când plăcerea din timpul unui act sexual este înlocuită de dureri insuportabile. Care sunt cauzele şi soluţiile care combat acest disconfort, îţi spunem noi. 

Infecții, precum candidoză, vaginism, boli inflamatorii pelvine, uscăciune, sunt doar câteva dintre posibilele cauze care pot determina apariția durerilor din timpul actului sexual.

Dispareunia apare și pe fond nervos

Se numește dispareunie și apare în timpul unui raport sexual, în timpul penetrării superficiale sau profunde. Prima, cea superficială, se manifestă la început, când penisul pătrunde în vagin, iar dispareunia profundă este însoțită de dureri acute pe care le simți în burtă, când penetrarea este totală.

De obicei, dispareunia este declanșată pe fond biologic, mai precis în urma nașterilor sau a intervențiile locale. Dar această afecțiune poate apărea și din cauze de natură psihologică.

Studiile spun că dispareunia pe fond nervos apare din cauză că refuzi plăcerea sexuală sau nu ești compatibilă cu partenerul. În acest caz, puteți apela la un specialist în domeniu, care vă poate aduce pe linia cea bună după doar câteva întâniri de discuție.

Candidoza, întânită la o femeie din două

Infecție genitală, candidoza afectează mare parte dintre femei, aproximativ jumătate sunt afectate de această afecțiune neplăcută.

Deci nu te simți jenată, ci mergi la doctor când apar scurgeri neobișnuite, mâncărimi și dureri în timpul actului sexual.

Tratamentul local este eficient și, dacă îl urmezi cu strictețe și te abții de la sex după indicațiile medicului, poți combate infecția destul de ușor.

Uscăciunea vaginală, întâlnită la menopauză

Cu acest simptom se confruntă majoritatea femeilor care se află la vârsta menopauzei. Uscăciunea vaginală, însă, poate apărea și din cauza administrării pilulelor anticoncepționale pe termen lung. Mai mult, și femeile cu hipotiroidie suferă din cauza vaginului insuficient lubrefiat.

Dacă durerile din timpul sexului sunt insuportabile, poate fi de vină și uscăciunea vaginului, care încearcă să transmită semnale că mecanismul de frecare îi poate produce leziuni.

Mergi la medic. Acesta îți va prescrie, după caz, lubrifianți speciali sau îți va recomanda alte pilule contraceptive.

Ce alte cauze pot determina disconfortul sexual

Durerile în timpul actului sexual pot apărea pe fondul durerilor cervicale. Acestea pot fi cauzate de lovituri ale penisului în cervix, în zone mai sensibile.

De asemenea, pot fi probleme la uter și tot după un consult ginecologic se poate da un diagnostic și un tratament.

Endometrioza este o afecțiune extrem de des întâlnită în ultima perioadă și afectează uterul și țesuturile care-l înconjoară.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: