Sari la conținut

De ce e bine să mesteci gumă atunci când ai o activitate care implică vigilență maximă

Potrivit unui studiu japonez, atunci când mestecăm gumă, semințe de pepene roșu și bomboane mentolate nivelul de alertă și viteza de reacție sunt accelerate.

Cercetătorii au ajuns la această concluzie după ce i-au supus pe cei 17 participanți la studiu unui test. I-au pus să urmărească filmulețe și să reacționeze în anumite momente, apăsând pe un buton. Rezultatele testului au scos în evidență faptul că reacția celor care mestecau gumă în timp ce urmăreau filmulețele a fost cu 7% (36 milisecunde) mai accelerată.

Deși, nu este un număr foarte mare, în anumite sporturi precum baseball-ul această diferență contează.

,,Atunci când mesteci, mușchii maxilarului stimulează anumite zone ale creierului, inclusiv cortexul premotor. Fiind stimulat, cortexul pregătește imediat creierul pentru reacții și mișcări,” explică cercetătorul Yoshiyuki Hirano de la Chiba University, Japonia.

Potrivit lui Hirano, trebuie să mesteci doar pentru 10 secunde pentru a stimula zona creierului responsabilă cu performanța fizică, iar efectul va dura aproximativ 15 minute după ce ai terminat de mestecat.

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel