Sari la conținut

De ce e indicat să asculți muzică în timp ce faci exerciții fizice

Muzica are efect asupra celor care depun efort fizic, pentru că muşchii au o coordonare mai bună, iar oboseala se instalează mai târziu, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la Institutul Max Planck din Germania.

În cadrul experimentelor, neurologii au monitorizat mişcarea musculară, consumul de oxigen şi senzaţiile subiecţilor în timp ce depuneau efort pe ritmul muzicii.

Când ascultau muzică, muncitorii lucrau mai mult şi se simţeau mai puţin obosiţi. Acelaşi lucru este valabil şi pentru sportivi, mai ales pentru fotbalişti, care se simt mobilizaţi de cântecele suporterilor.

Studii anterioare au arătat că muzica distrage creierul de la resimţirea durerii, însă noul studiu, publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences (PNAS), afirmă că rezistenţa la efort are legătură cu ritmul muzicii.

Cercetătorii germani au ajuns la concluzia că muzica nu este doar o distracţie, ci poate deveni o forţă motrice pentru a munci mai mult şi mai eficient.

„Această descoperire este importantă, deoarece contribuie decisiv la înţelegerea efectului terapeutic al muzicii. Cântatul şi ascultarea muzicii fac efortul fizic să pară mai puţin epuizant”, a afirmat Tom Fritz, autorul studiului.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel