Sari la conținut

De ce e recomandată circumcizia în primul an de viață?

Riscurile legate de circumcizie sunt relativ reduse în primul an de viață, dar cresc odată cu vârsta pacienților, conform unui nou studiu.

În cadrul acestui nou studiu, publicat luni în revista JAMA Pediatrics, au fost folosite date cu privire la circumcizia nou-născuților cu vârsta mai mică de un an, a băieților între 1 an și 9 ani, precum și a băieților de peste 10 ani. Acest studiu nu cuprinde date cu privire la copiii care au supuși unor circumcizii rituale, în afara cadrului medical. În total, autorii studiului au folosit datele adunate de la 1,4 milioane de circumcizii, dintre care majoritatea au fost realizate în primul an de viață.

„Am aflat că riscurile asociate circumciziei sunt reduse, dar cresc odată cu vârsta pacienților”, a precizat Charbel El Bcheraoui, cercetător la Universitatea Washington din Seattle, coordonatorul acestui studiu.

Aproximativ 0,4% dintre pacienții care au suferit circumcizii în primul an de viață au suferit complicații legate de această procedură. Acest risc crește de aproximativ 20 de ori în intervalul de vârstă 1 — 9 ani, și este de 10 ori mai mare în rândul pacienților de peste 10 ani, prin comparație cu intervalul 1 — 9 ani.

Circumcizia masculină se referă la ablația chirurgicală a prepuțului și este o obligație religioasă pentru copiii evrei dar și un ritual urmat de musulmani.

Acest obicei a fost adoptat și de oameni cu alte convingeri religioase datorită unor potențiale efecte pozitive pentru sănătate, reducând riscul de producere a infecțiilor urinare și al contactării de boli cu transmitere sexuală, printre care și HIV.

Orice familie americană poate avea acces la această practică pentru copiii de sex masculin, dacă părinții doresc acest lucru, conform unei recomandări din 2012 a Academiei Americane de Pediatrie, care face trimitere la beneficiile acestei practici.

Conform studiului publicat în JAMA Pediatrics, aproximativ 0,4% dintre pacienții care suferă această procedură ajung să manifeste complicații. Astfel, uretra este afectată în 0,8/1 milion de circumcizii, în timp ce în 702/1 milion de cazuri circumcizia nu a fost completă, rămânând părți ale prepuțului neîndepărtate.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: