De ce femeile au parte de un orgasm mai lung decât bărbații?

De ce femeile au parte de un orgasm mai lung decât bărbații?
De ce femeile au parte de un orgasm mai lung decât bărbații?

Una dintre marile întrebări ale sexologilor şi ginecologilor, anume de ce orgasmul feminin durează mai mult decât cel masculin, pare să-şi fi găsit răspunsul.

Conform cercetărilor, se pare că orgasmul masculin poate dura între 3-15 secunde, cu o medie de circa 7-10 secunde de plăcere provocată de euforia neuromusculară.

În schimb, mai multe cercetări separate au evidenţiat faptul că orgasmul resimţit de femei în timpul actului sexual este diferit de cel al bărbaţilor atât ca senzaţie, cât şi ca durată şi scop.

În primul rând, orgasmul femeilor este resimţit mult mai difuz decât cel masculin, şi durează în medie circa 20 de secunde. Există şi cazuri, ce-i drept mai rare, care vizează anumite femei capabile să aibă orgasme care durează aproximativ un minut, precum şi cazuri ale unor femei care au aşa numitele „orgasme în serie”, adică aceste femei au în timpul unui act sexual, mai multe orgasme unul după celălalt, comparativ vu marea majoritate a reperezentantelor sexului frumos.

În timp ce orgasmul masculin este resimţit şi localizat în muşchiul bulbospongios, care începe în sfincterul anal şi continuă de-a lungul penisului, femeile resimt orgasmul mai difuz, dar în mai multe zone ale aparatului genital, respectiv în clitoris, vagin, uter şi chiar anus.

Există mai multe teorii conform cărora orgasmul feminin durează mai mult decât cel masculin, prentru că astfel cresc şansele ca femeia respectivă să rămână gravidă. În acest scop, musculatura vaginală se contractă la maximum în timpul orgasmului pentru a stimula penisul să ejaculeze, iar contracţiile vaginale continuă chiar după terminarea ejaculării pentru ca sperma astfel rezultată să fie împinsă cât mai adânc înspre uter, tocmai pentru a facilita fertilizarea ovulului. De fapt, biologii britanici Robin Baker şi Mark Bellis susţin că orgasmul feminin are o acţiune de absorbţie similară până la un punct cu capacitatea esofagului de a înghiţi, calitate care nu poate servi altui scop decât reţinerii şi transportării unei cantităţi cât mai mari de spermă spre uter. Aceste observaţii, plus descoperirea faptului că femeile ajung la orgasm mai uşor atunci când sunt în perioada de ovulaţie, demonstrează încă o dată că orgasmul feminin s-a adaptat pentru a favoriza fertilizarea.

În cadrul unui film documentar realizat pentru Learning Channel, cercetătorii au introdus microcamere de filmat în vaginul unei femei înainte ca aceasta să aibă contact sexual. În timp ce femeia respectivă a atins orgasmul, musculatura ei pelviană s-a contractat repetat, iar cervixul său a luat forma unei cavităţi din care sperma ejaculată a ajuns în fornixul vaginal, de unde lichidul spermatic a pătruns apoi în orificiul extern al uterului, mecanism biologic care astfel favorizează la maximum concepţia.

 

Sursa: descopera. ro

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Tags: ,
Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *