De ce mint femeile şi bărbaţii în privinţa numărului de parteneri sexuali

De ce mint femeile şi bărbaţii în privinţa numărului de parteneri sexuali
De ce mint femeile şi bărbaţii în privinţa numărului de parteneri sexuali

În anul 2003, un studiu publicat în Journal of Sex Research arăta că atât femeile, cât şi bărbaţii aveau tendinţa să mintă în privinţa numărului  de parteneri sexuali. Atunci când credeau că sunt testaţi cu poligraful  („detectorul de minciuni”), declaraţiile difereau de cele date în lipsa poligrafului: numărul partenerilor raportaţi era aproximativ acelaşi pentru bărbaţi ca şi pentru femei.

Cum stau lucrurile azi? Un studiu recent confirmă faptul că, deşi bărbaţii şi femeile nu se mai simt presaţi să se conformeze altor stereotipuri legate de sex, când e vorba despre numărul de parteneri sexuali, tot sunt înclinaţi să mintă pentru a corespunde acestor stereotipuri: bărbaţii tind să exagereze numărul partenerelor pe care le-au avut, în timp ce femeile spun că au avut mai puţini parteneri decât au avut în realitatate.

Din nou, acurateţea declaraţiilor a fost verificată cu ajutorului unui presupus test cu detectorul de minciuni, iar rezultatele au fost publicate în jurnalul Sex Roles.

La studiu, realizat la Ohio State University, au participat aproape 300 de studenţi, care au completat iniţial un chestionar în care erau întrebaţi cât de des s-au angajat în anumite comportamente (124 la număr).

Un studiu anterior determinase care dintre aceste comportamente erau văzute ca fiind tipic masculine – de exemplu, a umbla îmbrăcat cu haine murdare sau a spune glume „porcoase” – şi care erau văzute ca fiind specific feminine, de pildă a scrie poezii sau a-şi face mereu griji în privinţa greutăţii corporale.

Când studenţii au completat chestionarele, unora dintre ei le-au fost ataşaţi senzorii unui detector de minciuni. Ceea ce nu ştiau, însă, participanţii era că detectorul de minciuni nu funcţiona; a fost ataşat doar pentru a-i  face să creadă că, dacă spun lucruri neadevărate, ar putea fi prinşi şi a-i stimula astfel să fie sinceri în declaraţiile lor.

Rezultatele au fost interesante: în ceea ce priveşte comportamentele non-sexuale, se pare că nici femeile  şi nici bărbaţii nu se simţeau presaţi să declare anumite lucruri astfel încât să se conformeze rolurilor tradiţionale ale sexelor.

De pildă, când era vorba despre participarea la activităţi văzute drept „masculine” – precum antrenamentul cu greutăţi – femeile aflate în prezenţa poligrafului erau predispuse să răspundă în acelaşi fel ca şi femeile care au răspuns la întrebare în lipsa poligrafului.

Dar, când a fost vorba despre întrebări ce vizau experienţele sexuale, a apărut o diferenţă semnficativă.

Bărbaţii au raportat mai puţine partenere în prezenţa poligrafului decât în lipsa lui, în vreme ce femeile au raportat mai mulţi parteneri în prezenţa detectorului de minciuni decât în absenţa acestuia. Rezultatele le confirmă pe cele ale studiului din 2003, care arătau că  femeile se simţeau obligate să declare că au avut mai puţini parteneri decât avusesră în realitate, pentru a nu fi considerate promiscue.

„Sexualitatatea are ceva deosebit, care îi face pe oameni să fie mai preocupaţi să se conformeze stereotipurilor legate de propriul sex.” Spre deosebire de alte aspecte legate de rolul sexelor, „Sexualitatea pare a fi un domeniu în care pe oameni par să se îngrijoreze dacă nu corespund descrierii stereotipe a unui bărbat tipic sau a unei femei tipice”, spune Terri Fisher, profesor de psihologie la Ohio State University, care a condus atât studiul din 2013, cât şi pe cel din 2003.

 

8 distribuiri
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook