De ce nu e bine să bei cafea după ce ai consumat alcool?

De ce nu e bine să bei cafea după ce ai consumat alcool?
De ce nu e bine să bei cafea după ce ai consumat alcool?

Ai obiceiul să bei o ceașcă de cafea după ce ai consumat câteva pahare de alcool? Nu e o alegere înțeleaptă, potrivit doctorului Robert Swift, deoarece cofeina poate păcăli creierului că ești mai puțin beat decât în realitate. Când începi să bei, alcoolul semnalează creierului să crească nivelul dopaminei. În schimb, dopamina activează producția unor substanțe numite AMP ciclice.

Aceste substanțe fac creierul mai activ. Începi să te simți mai vesel, ești mai vorbăreț și ai mai multă energie. Ca să se asigure că creierul nu ajunge la epuizare în acest timp organismul menține AMP ciclice sub control cu ajutorul enzimelor speciale. Dar odată ce te-ai oprit, proprietățile sedative ale alcoolului încep să-și facă simțită prezența. Alcoolul declanșează eliberarea altor neurotransmițători care încep să încetinească procesele cerebrale. Atunci începi să te simți obosit, să ai privirea încețoșată, iar viteza de reacție se diminuează.

Dacă bei în acel moment o ceașcă de cafea, cofeina blochează enzimele speciale care controlează AMP ciclice. Acest lucru accentuează efectele alcoolului din primă fază, cea în care ai energie și te simți bine și stopează efectele sedative. Și chiar dacă alcoolul continuă să îți încetinească creierul, tu începi să simți că ai mai multă energie și să nu te mai simți beat. Așa că vei fi tentat să mai dai pe gât un păhărel sau chiar să te urci la volan.

Efectul va fi de ”beție trează”, deoarece cofeina maschează efectul de sedare al alcoolului dar nu reduce cantitatea de alcool din sânge.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *