Sari la conținut

De ce preferă bărbații femeile proaste?

Potrivit unui studiu realizat de un grup de cercetători de la Universitatea Texas din Austin, totul are de-a face cu ipoteza „exploatabilităţii sexuale”, care se referă la modul diferit în care bărbaţii şi femeile abordează actul sexual şi cum ajung la el, potrivit Daily Mail.

Scopul studiului a fost de a testa ipoteza conform căreia o femeie care pare prostuţă sau inertă ori, cu alte cuvinte, care poate fi „exploatată sexual”, este considerată atrăgătoare de către majoritatea bărbaţilor heterosexuali.

În sensul psihologiei evoluţioniste, termenul „exploatabil” nu face decât să indice că o femeie este dispusă sau poate fi convinsă uşor să întreţină raporturi sexuale, fie că este o prostituată sau o nimfomană. Cercetătorii au chestionat 76 de studenţi de sex masculin, astfel reieşind că bărbaţii le consideră atrăgătoare pe femeile care par vulnerabile. Oamenii de ştiinţă le-au cerut subiecţilor să dea exemple de acţiuni, gesturi, poziţii ale corpului, comportament care ar putea indica vulnerabilitatea, epuizarea sau un nivel de inteligenţă scăzut. În final, participanţii la studiu au realizat o listă de 88 de „semnale” care sugerează că o femeie ar putea fi receptivă la avansurile unui bărbat.

Doar pentru relaţii pasagere

A rezultat că sunt o pradă uşoară femeile care îşi muşcă sau îşi ling buzele, care poartă haine strâmte, care îşi ating sânii, cele care caută atenţie, cele care se afla în stare de ebrietate şi cele care, pur şi simplu par proaste!

Coordonatorul studiului, Cari Goetz, a ajuns astfel la concluzia că femeile care par mai prostuţe sunt mai atractive din punct de vedere sexual decât femeile foarte lucide sau inteligente.Însă doar când vine vorba de relaţii pasagere.

Întrebaţi dacă şi-ar dori o relaţie de lungă durată cu aceleaşi femei prostuţe şi vulnerabile, toţi subiecţii şi-au pierdut total interesul manifestat iniţial.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: