De ce se înmulțesc primăvara numărul infarcturilor și accidentelor vasculare cerebrale

De ce se înmulțesc primăvara numărul infarcturilor și accidentelor vasculare cerebrale
De ce se înmulțesc primăvara numărul infarcturilor și accidentelor vasculare cerebrale

Durerile articulare, tensiunea arterială și astenia sunt doar câteva dintre efectele variației presiunii atmosferice care însoțesc, de cele mai multe ori, anotimpul

Mediul înconjurător joacă un rol extrem de important în multe dintre procesele noastre fiziologice și asta deoarece organismul este într-o permanentă adaptare la schimbările de presiune atmosferică. Însă atunci când schimbările sunt bruște, organismul va consuma mai multă energie în încercarea de a se adapta, iar acest lucru poate determina apariția unor probleme.

Tensiunea arterială

Ca și în cazul articulațiilor, arterele și venele au o presiune intra-arterială, care supusă presiunii atmosferice crescute din exterior, va determina modificări ale fluxului sangvin, ce se vor manifesta, de cele mai multe ori, prin modificarea presiunii arteriale sau alte probleme cardiologice. “Nu întâmplător, primăvara este anotimpul în care se manifestă cel mai adesea afecțiunile cardiace și crește atât numărul infarctelor cât şi al accidentelor vasculare cerebrale”, adaugă fizioterapeutul Bogdan Goga.

Durerile articulare

“Modificarea presiunii atmosferice, care de obicei apare înainte de schimbarea vremii, poate să aibă ca efect apariția durerilor articulare. Articulațiile sunt de fapt niște structuri închise, compacte, care au o presiune intra-articulară. Atunci când există o diferență semnificativă între presiunea din interiorul articulației și presiunea exterioară, atmosferică, iar presiunea din interior nu are timp să se adapteze celei exterioare, organismul va percepe acest lucru ca un factor periculos și va genera un stimul agresiv, care se va traduce în durere”, explică Bogdan Goga, fizioterapeut în cadrul studioului de recuperare medicală Terapie pentru Mișcare.

De asemenea, acesta avertizează că persoanele expuse unui astfel de risc sunt cele care au un fond sensibil sau articulații îmbătrânite prematur ori cele care suferă de diverse afecțiuni.

 

Astenia de primăvară

Astenia de primăvară este caracterizată de o stare de oboseală și apare din cauza unor dezechilibre și a faptului că organismul nostru nu reușește să se adapteze la schimbările de mediu în timp util. Resursele energetice sunt limitate, motiv pentru care, în încercarea de a se adapta, organismul obosește.

Cum ne ajută mișcarea în combaterea acestor probleme?

Rolul mișcării în starea de bine a unui individ este binecunoscut și comportă beneficii atât pe plan fizic, cât și psihic. Fizioterapeut ne explică modul în care mișcarea ne ajută în combaterea durerilor articulare, tensiunii arteriale și a asteniei.

  1. Dacă suferiți de dureri articulare, simptome specifice artrozelor sau reumatismului degenerativ, este bine să faceți o vizită la cabinetul de fizioterapie. Odată instalate aceste afecțiuni, ele nu pot fi vindecate, însă un program personalizat de fizioterapie vă va ajuta să diminuați durerile și să stopați evoluția bolii. De asemenea, va reda funcționabilitatea corectă a articulațiilor, iar schimbările de presiune atmosferică nu vor mai avea un impact asupra organismului.

 

  1. Problemele de tensiune arterială pot fi și ele rezolvate dacă ieșiți cât mai mult în aer liber și faceți mișcare, adoptând în paralel un regim alimentar echilibrat, bogat în fructe și legume. De asemenea, kinetoterapia realizată regulat va normaliza activitatea cardiacă și va tonifia musculatura, care va putea funcționa mai eficient și cu un consum mai redus de energie, diminuând depozitul de țesut adipos. Astfel cordul va putea funcționa la parametrii fiziologici, având o tensiune arterială şi un puls la parametrii optimi.

 

  1. Kinetoterapia, în cazurile de astenie de pimăvară, este esențială. De preferat, este ca programul de kinetoterapie să fie personalizat și realizat în aer liber, astfel încât să activeze diverse grupe musculare și să secrete serotonina, substanța responsabilă de starea de bine.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *