De patru ori mai eficient. Un nou medicament pentru tratarea Alzheimerului

De patru ori mai eficient. Un nou medicament pentru tratarea Alzheimerului
De patru ori mai eficient. Un nou medicament pentru tratarea Alzheimerului

O nouă formă promițătoare de medicament care vizează tratarea bolii degenerative a creierului Alzheimer a oferit primele semne că ar putea fi de patru ori mai eficient decât pilula actuală Donepezil în prevenirea debutului și a progresiei bolii, au anunțat cercetătorii australieni citați de agenția Xinhua.

Rezultatele preliminare privind noul medicament minune, cunoscut sub numele de ‘Anavex 2-73’, prezentat în SUA de cercetători australieni la Alzheimer’s Association International Conference (AAIC), au arătat că din cei 12 pacienți din studiul efectuat la spitalul Alfred Health, la 10 funcția cognitivă s-a îmbunătățit.

Locuitorii din statul australian Victoria vor fi primii care vor avea acces la acest medicament, au menționat cercetătorii.

Conducătorul studiului, profesorul asociat Steve Macfarlane care este director al departamentului care se ocupă de persoanele vârstnice la Spitalul Caulfield din Melbourne, a declarat pentru News Limited că a fost „prudent optimist” urmărind semnele pozitive timpurii ale noului tratament.

„Acest medicament pare să îmbunătățească markerii electrici de patru ori mai mult decât nivelul medicamentului donepezil (Aricept)”, a spus Macfarlane.

Nivelul îmbunătățirii stării pacienților în cele 36 de zile de teste a fost mai mare decât cel oferit de donepezil în șase luni de administrare, scrie Xinhua.

Macfarlane a precizat că atât pacienții cât și îngrijitorii lor au spus că au constatat beneficii ale medicamentului în ceea ce privește gândirea, vigilența, autoorganizarea și independența suferinzilor.

Rezultatele complete ale studiului australian sunt așteptate să fie făcute publice la sfârșitul acestui an, informează Xinhua.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *