Declinul cerebral începe mult mai devreme decât credeau specialiștii

Declinul cerebral începe mult mai devreme decât credeau specialiștii
Declinul cerebral începe mult mai devreme decât credeau specialiștii

Activitatea creierului uman începe să încetinească şi declinul cerebral se instalează după împlinirea vârstei de 24 de ani, potrivit unui studiu realizat recent de cercetătorii de la Universitatea Simon Fraser din Canada.

Studiul, realizat pe câteva mii de pasionaţi ai jocului pe computer StarCraft 2, a evidenţiat o scădere universală a capacităţilor cognitive care se instalează mult mai devreme decât credeau specialiştii în trecut.

Potrivit savanţilor canadieni, participanţii la studiu ating maximul funcţiilor cognitive înainte de a împlini vârsta de 25 de ani.

Studiul a fost realizat pe un număr de 3.305 persoane pasionate de jocul video StarCraft 2 cu vârstele cuprinse între 16 şi 44 de ani.

StarCraft 2 este un joc pe computer creat sub forma unei competiţii războinice, intergalactică şi nemiloasă.

Înregistrările cu jocurile lor, care pot fi vizionate rapid, constituie date foarte importante, întrucât ele reprezintă multe mii de ore valoroase cu decizii cognitiv-strategice luate în timp real, la diverse niveluri de îndemânare ale jucătorilor.

Folosind modele statistice complexe, cercetătorii canadieni au analizat felul în care jucătorii reacţionau în faţa acţiunilor oponenţilor lor şi timpul de care aveau nevoie pentru a reacţiona.

„După vârsta de 24 de ani, jucătorii au arătat o scădere a vitezei cognitive, despre care se ştie că este importantă pentru a face performanţă”, a spus Joe Thompson, coordonatorul studiului.

„Acest declin al performanţei cognitive este prezent chiar la mai multe niveluri de îndemânare”, a adăugat el.

Totuşi, există şi o veste bună pentru jucătorii mai în vârstă.

„Jucătorii mai în vârstă, deşi mai lenţi, par să compenseze prin folosirea unor strategii mai simple şi prin folosirea interfeţei jocului într-o manieră mai eficientă decât jucătorii tineri, reuşind astfel să îşi păstreze îndemânarea, în ciuda scăderii vitezei lor cognitive”, a adăugat Joe Thompson.

Studiul, spune Joe Thompson, sugerează faptul că „performanţele cognitive nu sunt stabile la vârsta adultă, ci se află într-o mişcare continuă, şi că performanţele din viaţa de zi cu zi reprezintă un rezultat al interacţiunii constante dintre schimbare şi adaptare”.

Studiul cercetătorilor canadieni a fost publicat în revista PLOS One.

 

Tags: ,
Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *