Sari la conținut

Diagnostic CRUNT pentru una dintre puținele femei DJ din România! Prietenii ei sunt DEVASTAȚI

Dj Wanda este internată într-un spital din Turcia, în urma unui diagnostic grav primit în România. Paula Chirilă, una dintre prietenele ei bune, a îmbărbătat-o pe Facebook, dar a și vorbit pentru prima dată despre starea de sănătate a Wandei.

Se pare că în ultima vreme Dj Wanda s-a simțit rău, însă în România nu a primit un diagnostic clar, astfel că, a mers în Turcia, în încercarea de afla ceva concret.

„Spunea că vrea să plece în Turcia, să găsească o soluţie, să găsească un răspuns, pentru că aici i s-au dat diagnostice diferite, unul foarte grav, unul mai puţin grav. Ea nu se simţea bine absolut deloc, nici măcar cu tratamentul dat de aici nu a obţinut niciun fel de ameliorare, nu mânca mai nimic. E destul de complicată situaţia ei şi cu atât mai mult cu cât durează de o lună şi ceva aproape, ba chiar mai mult, cred că două luni. A cerut până acum două păreri, i s-au dat două diagnostice, a făcut analize şi para-analize, nu vrei să ştii, a cheltuit o mulţime de bani, dar când este vorba de sănătate, încerci să faci orice să afli răspunsul. Nici măcare tratamentul pe care l-a luat nu a mers, nu a funcţionat. Funcţiona pe termen scurt, o zi, două, trei şi apoi revenea la starea iniţială. A plecat să îi dea un diagnostic şi să găsească un tratament să se simtă mai bine pentru că să ţii o lună, două luni de zile tratament şi să nu obţii niciun fel de ameliorare, să te simţi la fel de rău, în fiecare zi, tot mai rău.”, a povestit Paula Chirilă în cadrul emisiunii „Răi da’ buni” de la Antena Stars.

Wanda era o femeie deja foarte suplă, acum se pare că a slăbit și mai mult. Paula Chirilă a mai adăugat:  „A slăbit. Ţine şi un regim extrem de drastic, nu are voie să mănânce aproape nimic, aproape nimic nu are voie să mănânce, nici piper, nici fructoză, nici lactoză, nici nimic, nimic. Sincer, nu ştiu cu ce trăieşte. Ştiu că a plecat în Turcia. A zis că acolo, într-adevăr reuşeşte să găsească salvarea. Să îi găsească un diagnostic care să fie real că s-a mers pe băjbâite. Că s-a mers pe bâjbâite. Unul a zis că e posibil să fie asta, altul că e posibil să fie altceva. Unul dintre diagnostice era extrem de grav, extrem de grav şi altul era cumva la polul opus, că n-ar fi fost chiar atât de grav, că e o formă incipientă şi dacă ţine regim o să fie ok. „, a mai spus fosta prezentatoare de la „Mireasă pentru fiul meu”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel