Sari la conținut

Dieta care întârzie îmbătrânirea și crește potența bărbaților

Din cuprinsul articolului

Un regim alimentar bogat în fructe şi legume, ulei de măsline şi peşte proaspăt pot proteja codul nostru genetic de procesele asociate îmbătrânirii. La această concluzie au ajuns cerectătorii din Boston, după ce au urmărit evoluţia stării de sănătate a aproape 5.000 de persoane pe parcursul a mai mult de un deceniu.

Oamenii de ştiinţă au descoperit că participanții la studiu care adoptaseră această dietă prezentau mai puţine semne de îmbătrânire la nivel celular. Dieta mediteraneană a fost asociată, în mod repetat, cu beneficiile pentru sănătate, printre care şi reducerea riscului de boli de inimă.

Cu toatea acestea nu clar ce anume o face atât de bună. Se ştie doar că principalele sale componente – fructele şi legumele proaspete, carnea de pasăre şi peşte, grăsimile vegetale – toate au efecte benefice asupra organismului bine documentate.

E un lucru ştiut că alimentele bogate în vitamine oferă protecţie împotriva stresului oxidativ, împiedicând deteriorarea ţesuturilor şi a celulelor. Acest nou studiu demonstrează că dieta mediteraneană ajută şi la protejarea ADN-ul nostru.

În cadrul studiului, cercetătorii şi-au concetrat atenţia asupra unor mici structuri, numite telemeri, care formează un fel de teacă protectoare la capetele cromozomilor, componentele din nucleul celular care stochează codul nostru ADN.

Datorită telomerilor este prevenită pierderea de informaţii genetice în timpul diviziunii celulare. Pe măsură ce îmbătrânim şi celulelele noastre se divizează, telomerii se scurtează şi integritatea lor structurală slăbeşte, ceea ce conduce la oprirea diviziunii celulare şi la moartea acestora. Experţii cred că lungimea telomerilor reprezintă o „oglindă“ în care se vede cât de bătrâni suntem din punct de vedere celular. Telomerii mai scurţi au fost asociaţi cu o gama largă de afecţiuni legate de vârstă, printre care şi bolile cardiovasculare şi o varietate de tipuri de cancer.

Poate trata și impotența

Pe lângă faptul că menține inima sănătoasă, dieta mediteraneeană, poate fi de ajutor și bărbaților cu disfuncții erectile.

”Disfuncția erectilă nu este un simptom al îmbătrânirii. În 80% din cazuri, disfuncția erectilă este cauzată de o problemă vasculară și reprezintă un semn de alarmă că pacientul are un risc crescut de accindent vascular cerebral sau infarct”, explică dr. Athanasios Angelis, cardiolog în Atena.

Medicul a adăugat că dieta mediteraneeană este asociată cu un risc scăzut de boli cardiovasculare, de aceea poate fi de ajutor și în cazul celor cu disfuncții erectile.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: