Dieta la birou : „Primul punct important din strategia unei alimentații echilibrate este micul dejun”

Dieta la birou : „Primul punct important din strategia unei alimentații echilibrate este micul dejun”
Dieta la birou : "Primul punct important din strategia unei alimentații echilibrate este micul dejun"

Când suntem pe fugă sau suntem puși în situații neprevăzute – întâlniri, ore suplimentare, ești la bitou fără pachet. Cum vei putea face față unei diete la birou? Nutriționistul Lygia Alexandrescu ne sfătuiește cum ar trebui să ținem această dietă.

Masa de dimineață – cea mai importantă

Ca să facem față unei zi de serviciu trebuie să avem o masă de dimineață bogată în nutrienți ca să ne dea energie și să putem rezista până la prânz sau chiar după prânz și să luăm a doua masă mai târziu fără a fi flămânzi. „Primul punct important din strategia unei alimentații echilibrate este micul dejun. Această masă este esențială pentru că furnizează nutrienții necesari pentru primele ore ale zilei (care sunt de obicei și cele mai solicitante) și ajută la controlul și menținerea greutății corporale (datorită prevenirii hipoglicemiei și alimentației emoționale implicate de aceasta)”, a explicat, pentru AGERPRES, nutriționistul Lygia Alexandrescu.

Gustare sănătoasă

Un alt punct pe care îl atinge nutriționistul este problema gustărilor. La birou suntem tentate să luăm ceva repede de la aparat. Alimentele sunt procesate, foarte dulci și sunt foarte periculoase pentru noi. Pe lângă faptul că ne sabotează dieta și masa de dimineață sănătoasă ele doar crează iluzia că ne dau energie. Nivelul de insulină crește brusc, însă scade foarte repede, iar productivitatea scade iar. Astfel devenim nervoși, apare balonarea, constiparea. „Trăim în mare viteză și suntem din ce în ce mai pretențioși cu alimentele pe care le alegem. De aceea, gustarea trebuie să fie cât mai naturală, să nu coste mult și să nu necesite preparare îndelungată. Dacă nu e timp de ieșit la restaurantul din apropiere, atunci sertarul biroului trebuie să fie aprovizionat corespunzător și să furnizeze gustarea rapidă și sănătoasă atât de necesară: conserva de fructe (dietetică), fructe uscate (maxim 100 g), biscuiți din graham dietetici (fără sare și zahăr), nuci, alune de pădure sau conservă de ton în suc propriu. Dacă există un frigider în birou, iaurtul degresat, brânza, salata de fructe, fructele proaspete, sucul proaspăt de fructe sau de roșii pot fi o variantă preferabilă pentru o gustare rapidă”, sfătuiește nutriționistul.

Ce facem cu prânzul?

La cină putem găti o porție în plus pe care să o ambalăm pentru următoarea zi sau putem găti o salată rapid pe care o punem în frigider. La birou nu trebuie să așteptăm până când se instalează foamea și tentațiile culinare sunt mult mai mari, ci să încercăm să avem 3 mese pe zi și 2 gustări sănătoase.

A.

Sursa – Agerpres.

 

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *