Sari la conținut

Diferenţa dintre sexe când vine vorba de efectele medicamentelor si de manifestările bolilor

Într-un articol publicat recent în jurnalul Clinical Chemistry and Laboratory Medicine, oamenii de ştiinţă au scos în evidenţă diferenţele dintre cele două sexe când vine vorba despre manifestările unor boli precum cancerul, osteoporoza şi bolile de inimă şi efectele medicamentelor.

Atât în cazul femeilor, cât şi al bărbaţilor, afecţiunile inimii sunt principalele cauze de deces. Mai exact, bolile de inimă ucid mai multe femei decât toate tipurile de cancer la un loc.

Dacă în cazul sexului masculin, cel mai frecvent semn al atacului de cord este durerea puternică în piept, la femei simptomele infarctului nu includ întotdeauna dureri în piept ci greaţă şi dureri abdominale.

Cancerul de colon este a doua cea mai comună formă de cancer atât la femei cât şi la bărbaţi, însă la femei apare la o vârstă mai înaintată. În cazul aceste afecţiuni diferenţa dintre cele 2 sexe constă în zona unde sunt localizate tumorile şi modul în care răspund la tratament.

În cazul osteoporozei, o afecţiune care se întâlneşte mai des în cazul femeilor, însă riscul de deces din cauza fracturilor este mai mare în cazul bărbţilor.

Somniferele, aspirina sau antibioticele pot fi folosite în siguranță de bărbați, în timp ce pentru femei pot fi de-a dreptul periculoase.

Motivul? Majoritatea pilulelor care apar pe piață sunt, mai întâi, testate pe bărbați.

Pastilele de dormit promit, de regulă, un somn odihnitor de opt ore, însă femeile au probleme în a metaboliza eficient substanțele din aceste pilule, spun cei de la Administrația Medicamentelor din SUA. Aceștia au descoperit, cu ajutorul unor teste de sânge, că femeile suportă doar 1,75 de miligrame de Intermezzo, un somnifer puternic, în timp ce bărbații au nevoie de o cantitate dublă de 3,5  miligrame.

Iar somniferele nu sunt singurele medicamente cu efecte nocive asupra sănătății femeilor. “La fel de periculoase pentru acestea sunt aspirina, anestezicele, antibioticele sau medicamentele de reducere a colesterolului”, explică dr. Janine Clayton, directorul Biroului de Cercetare a Sănătății femeilor din SUA.

Potrivit acesteia, până în 1993, femeile cu vârsta potrivită concepției erau excluse de la testările medicamentelor, astfel că ele nu au participat la experimentele care ar fi trebuit să arate rolul aspirinei în prevenirea bolilor de inimă. Așa se face că, 8 din 10 medicamente ieșite pe piață între 1997 și 2000 nu sunt sigure și pentru femei.

Propulsid, o pilulă utilizată în tratamentul afecțiunilor gastrointestinale a declanșat aritmie în cazul mai multor femei decât bărbați. Acestea se trezesc mai repede din anestezie și sunt afectate pe termen lung, mai arată oamenii de știință ai Societății pentru Sănătatea Femeii.

O posibilă cauză ar putea fi și procentul de grăsime corporală crescut al femeilor, dar și menstruația. „Unele medicamente sunt pe bază de apă și rămân mai multă vreme în sânge sau chiar în țesutul adipos. Organismul nu le poate elimina la fel de repede și apar astfel efecte secundare”, arată Wesley Lindsey, profesor la Universitatea din Auburn.

Problema persistă chiar și în prezent, doar o mică parte dintre subiecții acestor teste fiind femei, mai ales în experimentele referitoare la pilule pentru boli ale inimii și rinichilor.

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel