Sari la conținut

Dizpozitiv inovator care poate salva vieţi, finanţat de Comisia Europeană

Vigi’Fall, soluția unică pentru identificarea căzăturilor, ar putea contribui la reducerea numărului de500.000 de spitalizări șide 40.000 de decese premature ce au loc în Europa în fiecare an ca urmare a căzăturilor.

Această soluție va crea 100 de locuri de muncă pentru personal calificat și va putea fi folosită de 3 milioane de persoane în vârstă în următorii trei ani, în Europa.

Consorțiul FallWatch reunește cele mai noi tehnologii și expertiza specialiștilor europeni într-un plasture micuț, triunghiular, numit Vigi’Fall, care poate fi purtat permanent de utilizator, fără a crea disconfort. Dispozitivul, senzorii de mișcare cu infraroșu montați în perimetrul locuinței și cutia de control vor asegura identificarea cu precizie a căzăturilor și totodată intervenția în timp util a unei echipe medicale. Următoarea etapă a proiectului, FallWatch DEMO, își propune să optimizeze funcționalitatea și acuratețea sistemului, prin introducerea opțiunii de monitorizare a bătăilor inimii.

Proiectele FallWatch/FallWatch DEMO au primit finanțare în valoare de aproape 2 milioane de euro din partea Comisiei Europene. Consorțiul este condus de start-up-ul francez Vigilio S.A. și este un foarte bun exemplu al modului în care industria IT&C contribuie la o viață sănătoasă și un trai mai bun pentru persoanele în vârstă.

„Se estimează că,în Europa, peste 20 de milioane de persoane cu vârste de peste 65 de ani suferă căzături în fiecare an. Acestea sunt principala cauză a deceselor provocate de traumatisme în cazul acestei categorii de vârstă. Prin urmare, intervenția medicală imediată este esențială, și poate însemna de multe ori diferența dintre viațăși moarte”, explică Jean-Eric Lundy, fondator al Vigilio S.A. și medic al serviciului de urgențăal Cochin Hospital din Paris. „Am întâlnit de foarte multe ori cazuri în care pacienți în vârstă ajung la serviciul de urgență după ore întregi în care au zăcut întinși pe podea, în imposibilitatea de a cere ajutor. Efectele la nivel fizic și psihic sunt adesea greu de remediat. Posibilitatea de a interveni rapid și de a oferi asistență medicală necesară poate avea efecte pozitive asupra calitățiivieții persoanei respective”.

Cum funcționeazăsoluția Vigi’Fall

Soluția se bazează pe un sistem de senzori. Un biosenzor este purtat de utilizator în timp ce alți senzori sunt atașați pe pereții din jurul casei, printr-un sistem wireless, asemănător modului de funcționare a alarmelor antifurt. Dacă utilizatorul suferă o căzătură, pe lângă semnalul emis de biosenzor, care anunță acest lucru, senzorii montați pe pereți detectează absențamișcăriiși vor emite un semnal către o cutie de control, situată, de asemenea, în interiorul casei. Cutia de control este conectată automat, prin intermediul telefonului, către personalul medical sau către un call center, în cazul în care căzătura a avut loc în propria locuință. Pentru a putea distinge între situațiile reale și alarmele false, dispozitivul este echipat cu un soft care îi permite să analizeze natura căzăturii (cu sau fără impact) șipoziția corpului pacientului. Dacă accidentul are loc într-un centru de îngrijire, o asistentă va interveni imediat. În cazul persoanelor care locuiesc singure, un operator dintr-un call center va contacta telefonic utilizatorul, pentru a se asigura că nu este vorba despre o alarmă falsă. Dacă nu va primi niciun răspuns, familia sau o echipă de salvare va fi mobilizată imediat.

Principalele provocări ale consorțiului FallWatch au constat în crearea unui dispozitiv de dimensiuni cât mai reduse, confortabil și ușor de purtat. De aceea, consorțiul a atras parteneri europeni cu experiență specializată în siguranța personală, microelectronică și biomateriale, dar și în nanotehnologie, adezivi medicali și baterii pentru industria militară și aerospațială de înaltă performanță. Dispozitivul este funcțional pe bază de baterii de voltaj mare și poate fi purtat chiar și sub duș, iar odată lipit de piele, utilizatorul nu va simți nici un disconfort, ci dimpotrivă, acesta va avea siguranța că în cazul unei căzături, va beneficia imediat de ajutor.

Rezultate pozitive ale studiilor clinice și lansarea comercială

PlastureleVigi’Fall a fost testat cu succes în laboratoare, spitale, centre de îngrijire și locuințe personale. Testele de laborator au demonstrat o rată de detecție de peste 90% a biosenzorului fără ajutorul softului de date.Studiile din mediul obișnuit, care s-au bazat și pe datele din soft, au dovedit o rată de succes și mai mare, cu zero alarme false.

„Am luat parte la testele pentru Vigi’Fall încă de la început, și am observat permanent evoluția sa în ceea ce privește performanțele obținute, până la punctul în care alertelefals pozitive sau fals negativeau fost din ce în ce mai rare”, spune Prof. Anne-Sophie Rigaud, șef al Serviciului de Gerontologie din cadrul Spitalului Broca, din Paris.„Confortul utilizatorului a reprezentat, de asemenea, un element important. Astfelacest plasture este foarte ușor de purtat, fără a crea disconfort, atât din punct de vedere fizic cât și emoțional. Este foarte bine tolerat de către pacienții noștri”.

Creată în colaborare cu Prof. Norbert Noury (Institutul de Nanotehnologie din Lyon – INL Lyon), soluția Vigi’Fall a fost lansată pe piața franceză în noiembrie 2012. Componenteledispozitivului sunt fabricate în Franța, Italia, Germania și Marea Britanie, iar mai apoi sunt asamblate în Franța. Au fost semnate deja contracte cu unități din Franța, Portugalia, Kuweit, precum și cu grupul internațional în domeniul serviciilor îngrijire a sănătățiiEurop Assistance, partener al ConsorțiuluiFallWatch. Contracte cu Elveția, Danemarca, Irlanda și Lituania se află în prezent în discuții. Versiunea pentru utilizarea în particular, acasă, a soluției va fi disponibilă spre sfârșitul acestui an, în timp ce o versiune de generație nouă a dispozitivului, ce va fi adaptată standardeloramericane de radio frecvență, va intra în studii clinice în Statele Unite și Europa începând cu luna septembrie 2013. Se estimează că o versiune comercială a acestei soluții va intra pe piață la finalul lui 2014, fapt ce va aduce cu sine noi oportunități de afaceri. Pe lângă țările din Europa și Statele Unite, alte câteva state din Asia și-au exprimat interesul de a utiliza această tehnologie unică. Estimările arată că în următorii trei ani vor fi create 100 de noi locuri de muncă în țările participante la proiecteleFallWatch.

În cele din urmă, capacitatea acestui dispozitiv de generație nouă de a monitoriza ritmul cardiac al utilizatorului va duce la noi aplicații telemedicale, în special pentru pacienții cardiaci sau epileptici care nu răspund tratamentului farmacologic.

„Proiectul FallWatch este un exemplu perfect al performanțelor din domeniul medical atinse în urma colaborării dintre cei mai buni profesioniști europeni din industrie”, comentează Michael Jennings, purtătorul de cuvânt al Comisiei Europene, responsabil pentru cercetare, știință și inovare. „Acesta este tipul de proiecte de inovare care fac diferența în viețile oamenilor și contribuie în același timp la competitivitatea Europei,pe care Comisia Europeană va continua să le susțină prin intermediul programului de Cercetare și Inovare Horizon 2020”.

Pentru a urmări cum funcționează dispozitivulVigi’Fall, accesați:

http://www.youtube.com/watch?v=6sFhILZ1jmA

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel