Sari la conținut

Efect nebănuit. Ce se întâmplă după 30 de secunde în care mestecați gumă?

Guma de mestecat poate fi la fel de eficientă în înlăturarea bacteriilor dăunătoare din cavitatea bucală ca aţa dentară, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii olandezi.

Studiul, care a fost publicat în revista Plos One, a fost realizat de cercetători de la Universitatea din Groningen, Olanda, informează dailymail.co.uk.

Cercetătorii care au participat la acest studiu au descoperit că o singură gumă de mestecat poate îndepărta aproximativ 100 de milioane de bacterii dăunătoare – circa 10% din cantitatea de microbi din salivă – în 10 minute.

De asemenea, aceştia susţin că guma de mestecat ar putea fi la fel de eficientă ca aţa dentară, deşi fiecare dintre acestea acţionează în zone diferite ale cavităţii bucale.

În urma studiului, cercetătorii au descoperit că guma a fost foarte eficientă în primele 30 de secunde de mestecare, iar apoi a fost mai puţin folositoare, înlăturând mai greu bacteriile.

Totodată, cercetătorii avertizează că doar guma care nu conţine zahăr a fost folositoare, substanţa dulce „hrănind” bacteriile din cavitatea bucală.

De asemenea, oamenii de ştiinţă spun că, dacă guma este mestecată continuu, în cele din urmă, unele dintre bacteriile absorbite de aceasta se întorc în cavitatea bucală.

Aceştia au mai spus că cercetarea lor ar putea fi folosită pentru crearea unei gume de mestecat care să îndepărteze anumite bacterii – ce pot provoca boli – din cavitatea orală.

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: