Efectele uimitoare ale curei cu suc de mărar

Efectele uimitoare ale curei cu suc de mărar
Efectele uimitoare ale curei cu suc de mărar

Cu un conţinut bogat de vitamine, precum retinol, riboflavină, niacină şi acid ascorbic, dar şi minerale, precum fier, potasiu sau calciu, mărarul nu conţine decât 43 kcal, fiind şi o sursă importantă de fibre. O parte din secretul frunzelor sale fine, de un verde închis, este constituită de uleiul aromat pe care îl conţin – o substanţă cu proprietăţi terapeutice excepţionale -, care acţionează în special asupra sistemului digestiv şi a celui nervos, dar are şi alte acţiuni terapeutice de succes

O cură cu suc de mărar verde, care se administrează de două pe zi, înaintea mesei de prânz şi a cinei, câte 50 ml, timp de două luni, are efecte deosebite atunci când se doreşte pierderea în greutate, datorită efectului diuretic şi de reglare a apetitului alimentar.
Atunci când apare senzaţia de foame se recomandă mestecarea lentă a câtorva fire de mărar proaspăt, ceea ce va avea efecte calmante psihice şi de reglare a apetitului.
Cercetătorii au demonstrat că prin consumul de minimum 30 g mărar, zilnic, un timp cât mai îndelungat, rezultă reducerea colesterolului din sânge. Alături de alte plante precum pătrunjelul, ţelina, morcovul sau leuşteanul, are un rol important în prevenirea cancerului. Aceasta se datorează flavonoidelor, substanţelor aromatice şi a clorofilei conţinute, care previn mutaţiile celulare, inhibă creşterea tumorilor şi declanşează apoptoza (programul de autodistrugere) celulelor maligne.

De asemenea, planta este indicată şi în cazul în care aveţi probleme cu fierea. Substanţele amare şi uleiul esenţial conţinute de frunzele de mărar stimulează vărsarea bilei în colecist. Astfel, se vor consuma câte 50 ml suc de mărar, de două ori pe zi, în cure de două săptămâni. Tratamentul are şi efecte antiinflamatoare asupra vezicii biliare, ceea ce îl recomandă şi ca adjuvant în colecistită.

Pentru prepararea sucului se folosesc atât frunzele cât și tulpinile mărarului. Se pune un pumn de mărar în robotul sau storcătorul electric împreună cu 10 linguri de apă. Se lasă să se decanteze apoi se strecoară și se consumă proaspăt sau se păstrează la frigider maximum patru ore.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *