Ești însărcinată? Iată cum recunoști primele semne de sarcină

sarcina
Ești însărcinată? Iată cum recunoști primele semne de sarcină

Crezi ca ai putea fi insarcinata? Dincolo de emotiile pozitive generate de aceasta banuiala, e normal sa te simti surprinsa si speriata, chiar daca ai planificat si ti-ai dorit acest eveniment. Si daca intrebarea care nu-ti da pace este “Chiar sunt insarcinata?”, afla mai jos care sunt primele semne ale sarcinii. Dar nu uita ca cel mai sigur si sanatos mod de a-ti raspunde la intrebare este sa faci o vizita medicului ginecolog.

1. Lipsa menstruatiei este de regula primul semn care indica instalarea unei sarcini. De obicei, in momentul in care menstruatia a intarziat cu sase-sapte zile, produsul de conceptie are aproximativ trei saptamani. Acest semn este mai usor de observat daca ai menstruatii regulate. Pe de alta parte, la unele femei gravide pot exista mici sangerari, mai mult sau mai putin ciclice, pana in luna a patra de sarcina.

2. Modificari locale, care apar treptat:

Cresterea in dimensiuni a uterului. Uterul negravid are forma si dimensiunile unei pere mici. In momentul in care apare o sarcina, uterul isi va schimba forma si va creste in dimensiuni. Astfel, la sase sapatamani, uterul tau va fi aproximativ cat o mandarina, iar in luna a treia cat o portocala. De obicei, din luna a patra, marirea abdomenului devine vizibila cu ochiul liber. Uterul va creste apoi in continuare, treptat, pana aproape de momentul nasterii. Medicul ginecolog poate sesiza modificarile de sarcina ale uterului, prin examen ginecologic, dupa aproximativ zece zile de intarziere a menstruatiei.

Modificari ale sanilor. Acestea pot sa apara inca de la inceputul sarcinii: durere la atingere, senzatie de tensiune, furnicaturi ale mameloanelor. Cam dupa sase sapatamani de lipsa a menstruatiei, sanii incep sa se mareasca iar mameloanele se inchid la culoare (lucru evident mai ales daca mama este blonda si are pielea deschisa).

3. Alte modificari:

Digestive: greturi, varsaturi dimineata sau dupa mese, modificari ale poftei de mancare. Apar cam la o treime din gravide si de obicei nu stanjenesc activitatea cotidiana a femeii.
Urinare: nevoie de a urina este mai frecventa, datorita faptului ca uterul ce creste comprima vezica urinara.
Neuropsihice: emotivitate, irascibilitate crescuta, stare de oboseala, modificari ale somnului.

Sursa: sansex.ro

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *