Sari la conținut

102 români au murit de gripă. Cum se poate ajunge de la o simplă răceală la deces

Numărul persoanelor care au murit din cauza gripei a ajuns la 102, potrivit unei informări a Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile din cadrul Institutului Naţional de Sănătate Publică. 

Pentru o viroză uşoară perioada de covalescenţă este de 3 zile iar pentru o gripă este de maximum 6 zile. Dacă această perioadă de covalescenţă este depăşită, specialiştii recomandă prezentarea de urgenţă la medic. Efectele în cazul unei gripe prelungite şi netratate pot fi, însă, fatale, ne spun specialiştii.

Medicul de familie Rodica Tănăsescu a explicat pentru „Doctorul zilei” că o răceală persistă, în principal, în rândul bolnavilor de astm, diabet sau al celor care suferă de insuficienţă cardiacă. Medicul recomandă pacienților să nu trateze cu superficialitate o răceală sau o viroză care persistă. “Prezentați-vă de urgență în fața unui medic, pentru că o gripă prelungită poate duce la pneumonie sau alte viroze respiratorii mai complicate!“, a precizat medicul Rodica Tănăsescu.

Specialistul Train Boldea spune că o gripă prelungită poate apărea independent de voinţa pacientului,  chiar dacă aceasta este tratată sau nu, motivul fiind acela că medicamentele de pe piaţă nu îşi fac efectul. Pentru a evita o gripă prelungită el recomandă hidratarea şi combaterea cât mai eficientă a febrei. O altă cauză apariţiei unei gripe prelungite şi complicate poate fi şi vaccinul antigripar care este importat şi nu răspunde necesităţilor pacienţilor: „de la vaccinul antigripar se ajunge adesea la gripă şi de aici şi la complicaţii”, a mai precizat medicul Traian Boldea.

Specialistul spune că cea mai întâlnită complicaţie a gripei prelungite este pneumonia care este o infecţie la nivelul plămânilor, cauzată de o multitudine de microorganisme precum fungi, bacterii, virusuri sau paraziţi. Chiar dacă în primele zile joacă rolul unei banale răceli, netratată, pneumonia duce la complicaţii foarte grave. Răceala se deosebeşte de pneumonie prin febră  şi frisoane puternice ce ţin o perioadă lungă de timp, tuse, respiraţie însoţită de şuierături, dureri toracice.
Pe lângă pneumonie, medicul Boldea menţionează şi alte complicaţii care ţin tot de aparatul respirator: „cele mai multe complicaţii apar la nivel respirator pentru că apare o paralizie, un blocaj care deschide calea bacteriilor” a precizat medical. O tuse prelungite poate fi astfel semnul unei tuberculoze care are  simtomatologie asemănătoare cu gripa, însă ea este declanşată de un bacil care se instalează în plămâni. Atunci când imunitatea este scăzută, ca după un episode de gripă acesta se poate active şi poate produce tuberculoza. Tusea prelungită timp de trei patru săptămâni asociată cu febra, transpiraţii nocturne, dureri în piept şi scăderi în greutate sunt semne care trebuie să ne trimită de urgenţă la medicul de familie. O altă boală gravă ce poate apărea la nivel respirator este asmul, o banală bronșită sau inflamarea căilor respiratorii se poate transforma într-o boală nevindecabilă, cu consecințe grave pe termen lung.

Astmul este cea mai de temut afecțiune care poate surveni după răceli netratate

Aceste complicaţii nu sunt singurele care pot surveni dintr-o banală răceală. Somnul insuficient, negarea stării de sănătate, lipsa controalelor medicale, stresul, deshidratarea, consumul de alcool, tutunul, dar şi folosirea excesivă a spray-urilor decongestionale sunt elemente care duc la agravarea unei răceli şi a stării de sănătate generale.
Pe lângă bolile respiratorii medicul Traian Boldea menţionează şi miocardita, deşi este un caz rar, miocardita poate fi provocată de gripă sau răceală şi poate să apară la copii sănătoşi cât şi la adulţi. Miocardita este o boală cardiovasculară caracterizată printr-o inflamare a miocardului, care duce la insuficienţă cardiacă rapidă. Alte simtome sunt dificultăţiile respiratorii, acumulare de lichid în jurul gleznelor şi dureri în piept la respirare.

Specialistul Traian Boldea atenţionează că toate aceste complicaţii pot duce chiar la deces: “de la complicaţia unei gripe prelungite se poate ajunge chiar la deces şi vorbim aici în primul rand de persoanele vârsnice care nu rezistă unei complicaţii “  a precizat medicul.

Remediile bunicii
1. Mierea de albine – are gust mai bun decât siropurile de plante şi efect antibacterian care ajută în cazul unui gât iritat
2. Ceaiul de floare de soc, îndulcit cu o lingură de miere favorizează apariţia transpiraţiei prin care sunt eliminate toxinele din organism
3. Cartoful este perfect pentru dureri de cap. Cartoful se taie în rondele subţiri, se învelesc într-o fâşie de tifon sau alt material şi se aplică pe frunte
4. Mămăliga pe piept sau compresa cu sare grunjoasă fierbinte pentru a extrage răceala
5. Oţetul ajută la scăderea febrei în cau de răceală sau gripă, iar cel mai bine este să se înmoaie şosetele în oţet fiind schimbate la fiecare jumătate de oră până când temperatura începe să scadă

Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: