Hormonul care menține creierul tânăr și protejează memoria

Hormonul care menține creierul tânăr și protejează memoria
Hormonul care menține creierul tânăr și protejează memoria

Hormonul feminin estrogen contribuie la încetinirea procesului de distrugere a neuronilor caracteristic organismului care îmbătrâneşte, acesta fiind motivul pentru care bărbaţii sunt mai afectaţi de pierderi de memorie odată cu înaintarea în vârstă, comparativ cu femeile.

Potrivit unui studiu realizat de cercetătorii de la Mayo Clinic and Foundation din Minnesota, SUA, pierderile de memorie, la un anumit nivel, sunt specifice îmbătrânirii, fără ca acest lucru să însemne că toată lumea va suferi la un moment dat de maladia Alzheimer, informează dailymail.co.uk.

Bărbaţii încep să sufere de pierderi de memorie mai devreme decât femeile, mai ales în jurul vârstei de 40 de ani.

Potrivit cercetătorilor americani, la nivelul populaţiei generale, memoria se deteriorează constant începând de la vârsta de 30 de ani şi până în al nouălea deceniu de viaţă.

La noul studiu au participat 1.246 de persoane, cu vârste cuprinse între 30 şi 95 de ani, cu funcţii cognitive în limite normale, cărora li s-au examinat structura şi activitatea creierului.

Studiul a arătat că hipocampul, zona din creier asociată formării memoriei şi stocării informaţiilor, se micşorează lent între al treilea şi al şaselea deceniu de viaţă. Ulterior, volumul acestei zone suferă diminuări drastice, potrivit noului studiu, publicat în JAMA Neurology.

Deteriorarea memoriei este provocată, pe de o parte, de micşorarea acestei zone, iar, pe de altă parte, de distrugerea conexiunilor neuronale din creier, odată cu înaintarea în vârstă.

Datele colectate în timpul acestui studiu au arătat că volumul hipocampului era mai mic în cazul bărbaţilor decât al femeilor, mai ales după vârsta de 60 de ani.

Avantajul de care beneficiază femeile în ceea ce priveşte memoria se menţine în timpul menopauzei, în jurul vârstei de 50 de ani.

Specialiştii nu au aflat motivul pentru care memoria bărbaţilor se deteriorează mai repede decât cea a femeilor, dar au descoperit că estrogenul protejează creierul.

Înţelegerea proceselor biologice de bază care controlează memoria poate oferi informaţii despre modul în care se poate menţine o bună sănătate cognitivă şi îmbunătăţi calitatea vieţii prin prevenirea demenţei, spun specialiştii.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *