Sari la conținut

Internările de la „Fundeni” se fac, acum, pe bază de bon și afișaj electronic!

Conducerea Institutului speră ca, prin noul centru, să reducă infecțiile nosocomiale, dar și aglomerația

Nicolae Oprea

Institutul Clinic Fundeni are un compartiment nou de primire pacienți, care cuprinde un birou de internări al bolnavilor cronici și o sală modernă de așteptare, unde aparținătorii pot sta în condiții civilizate și moderne. Mai mult, internările se vor face pe bază de bon și afișaj electronic, iar conducerea unității medicale speră ca astfel să evite statul în picioare și aglomerațiile ce se pot crea într-un astfel de spital!

S-a redus timpul de așteptare cu o oră

„Acest concept arată respect atât pentru personalul medical, cât și pentru pacienți. Am delimitat foarte clar căile de acces în spital. Internarea se face cu bon de ordine cu afișaj electronic, pacienții stau pe scaun. Toate circuitele sunt separate, astfel încât arătăm că profilaxia infecțiilor nosocomiale este un principiu care trebuie respectat atât afară, cât și la noi”, a declarat, la inaugurare, managerul I.C. Fundeni, dr. Carmen Orban. Potrivit acesteia, timpul de așteptare a fost redus cu o oră, chiar două ore în anumite situații. „Condițiile din spitale reprezintă unul dintre motivele de insecuritate și insatisfacție ale pacienților și totodată unul din motivele exodului personalului medical. Or, infrastructura spitalicească de standard european reprezintă, în cazul de față, un element care vine să susțină elementul de creștere a performanței sistemului sanitar”, a afirmat și consilierul prezidențial Diana Păun.

Cât a costat centrul

Proiectul s-a derulat pe parcursul unui an, iar valoarea investiției este de 3.000.000 de lei, 80% din sumă provenind de la Ministerul Sănătății, iar 20% de la ONGuri, persoane fizice și persoane juridice. „Avem un număr de 11.000 de pacienți internați la noi în spital, pe lună, iar la aceștia se adaugă și consultațiile, astfel că, lunar, ne ridicăm la un număr de 14.000 de pacienți. La acest număr adăugăm aparținătorii, studenții, medicii rezidenți, deci este un trafic foarte mare de personal”, mai spune medicul Carmen Orban, managerul Institutului Clinic Fundeni.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel