Două inimioare bolnave cărora soarta le-a surâs. Narcisa şi Matei s-au întors acasă vindecaţi după ce au fost operaţi pe cord

Două inimioare bolnave cărora soarta le-a surâs. Narcisa şi Matei s-au întors acasă vindecaţi după ce au fost operaţi pe cord
Două inimioare bolnave cărora soarta le-a surâs. Narcisa şi Matei s-au întors acasă vindecaţi după ce au fost operaţi pe cord

Un voluntar de la Asociația Inima Copiilor ține un jurnal al micuților pe Facebook.

Narcisa e nascuta pe 21 aprilie si a ajuns in Sectia de terapie intensiva nou-nascuti de la Marie Curie cand avea doar 13 zile de viata. O viata deja chinuita pentru ca s-a nascut cu o malformatie cardiaca grava (coarctatie de aorta). Si pentru ca nu putea fi operata in Romania, singura solutie ca

Matei, alături de părinții lui, în drumul spre Germania. Banii strânși de ei pentru transport au fost folosiți și pentru micuța Narcisa, care mai are șapte frați

ea sa traiasca era operatia in strainatate. Acest lucru insa, a complicat si mai mult situatia Narcisei pentru ca provine dintr-o familie foarte saraca, de langa Slatina si mai are 7 frati acasa, toti minori iar mamei sale ii era imposibil sa plece cu Narcisa in strainatate, pentru operatie.
Norocul i-a suras Narcisei, pentru ca acum cateva saptamani am aflat de ea si am zis ca trebuie sa o salvam. Voluntar pentru a o insoti s-a oferit Andreea. Mai ramanea problema transportului, complicat din cauza starii grave in care se afla Narcisa. Si din nou, Narcisa a avut noroc. Noroc cu Matei Albotica.
Matei a ajuns si el cu mari probleme cardiace, imediati dupa nastere, in aceeasi Sectie de terapie intensiva nou-nascuti de la Marie Curie. Era atat de grav, incat sansele lui pareau minime si doar o operatie in Germania l-ar fi putut salva. Transportul, avand in vedere starea de sanatate a lui Matei, nu se putea face decat cu un avion special, asa ca parintii sai au inceput o mica campanie prin care sa adune bani pentru drum. Si nu au fost putini cei care l-au ajutat. Matei e un luptator, asta spun toti cei din sectie. Nu degeaba: printr-o minune, starea sa de sanatate s-a imbunatatit considerabil, astfel ca a putut fi externat dupa cateva saptamani, urmand sa fie operat ulterior.

Medicul Cătălin Cîrstoveanu, în avionul care transporta copiii în Germania, alături de Narcisa

Lucrurile s-au intamplat frumos si pentru Matei si pentru Narcisa. Parintii lui Matei, Ramona si Marius au completat suma necesara inchirierii unui avion si pe 3 iunie, Narcisa si Matei au ajuns la Bad Oeynhausen.

4 iunie 2013
Dr. Eugen Sandica a operat-o pe Narcisa, care este bine si se afla la terapie intensiva, inca sedata.

6 iunie 2013
Matei a fost operat si el cu succes. Ceea ce se suspiciona a fi o tumora nu este, a inceput si el recuperarea post operatorie. Micuțul se simte bine după operație.

8 iunie 2013
Matei a fost detubat si respira singur – a inceput minunat perioada de recuperare. Narcisa nu mai e nici ea sedata, dar e inca intubata si are parametri oscilanti.

9 iunie 2013
„In sfarsit fara tuburi! Narcisa respira! Invata sa respire…Si e, pe zi ce trece, tot mai frumoasa!

Pentru moment are o masca fixa de oxigen care o ajuta sa respire. Seamana ca un extraterestru mic aterizat la terapie intensiva. Ne luptam cu secretiile care o chinuie, nu poate tusi, se agita. Imi doresc un zambet de la ea. E cam trista… Tare-as vrea sa-i vad ochii veseli… Ma bucur, insa, ca-i vad ochii. Dupa atatea zile cat a fost sedata… Si-as vrea s-o iau in brate, dar e prinsa intre atatea fire.

Oraselul asta e miraculos. La inceput m-am gandit ca sunt eu foate obosita. Cumva, pe la ora 4 te ia asa o toropeala. Cand am vazut ca toti parintii aproape adorm cu capul pe patuturi, mi-am dat seama ca-i din pricina locului astuia asa de linistit.
Tot orasul e plin de verdeata, casa tipic nemtesti, pasarele, flori. Nu ma pot abtine sa nu fotografiez florile pe dum spre spital. Ies putin la pranz, ma plimb – cam frig zilele astea, s-au facut 13 grade – si simt ca am cu ce s-o iau de la capat!
I-am promis Nacrisei ca iesim sa ne plimbam cu caruciorul cat de curand. Ar fi buna si putina vara pentru asta.

Sa stiti ca semnele de la voi ma ajuta, ne ajuta! Va multumim!
Andreea”

10 iunie 2013

Narcisa, dupa operație

„Si e luni azi, lunea trecuta am zburat incoace intr-un avion special cu un copil in stare critica, ventilat: Doctorul Cirstoveanu nu s-a oprit tot

drumul din pompat….
Si uite ca azi Narcisa respira singura – aproape singura. Invata.

S-a mai obisnuit cu masca de oxigen si cu suzeta, dar nu-i plac deloc. Si suzeta-i obligatorie . Am poreclit-o „Bubbles”: face balonase de cum se

straduieste ea sa expire si se chinuie cu secretiile. I-au scos si tuburile de dren, a ramas cateterul din plamanul drept.
Avem muzica de la Violeta. Ma gandeam ca acum ceva mai mult de un an Violeta* era aici cu Cristina. Acum noi: eu si Narcisa. Cristina e bine azi.

Narcisa e si ea mult mai bine decat lunea trecuta. Si maine va fi si mai bine! Stiu sigur! Am mare incredere in oamenii de aici.

O zi buna pentru Narcisa, dar ceva mai grea pentru mine – avem colegi de salon: un strumf de 1900 grame operat pe cord si un baiat de 14 ani din

Romania. 14 ani, la fel ca si Cristina. Intamplator, eram acolo cand a fost adus in salon. Am si acum imaginea lui in minte. Mai mult mort decat viu.

M-au rugat sa ies si, dupa o ora, cand am revenit, am gasit-o pe Narcisa plansa toata.

Cu toata muzica si zurgalaii, cu toate jucariile, nu reusesc s-o fac sa adoarma, din cauza ca-i e greu sa respire. Si plange mult. Tot fara sunet.
Dar ma priveste cu ochii ei negri. Si asta ma umple de bucurie! Greu ma indur sa plec de langa ea. Cat am scris mesajul asta am tot dat sa atipesc. Se

pare ca n-ajung cafelele din pauza de pranz

Va pupam si, de azi, va si privim!
Andreea si Narcisa”

12 iunie 2013

Andreea și Narcisa

„Azi ma gandeam in drum spre spital ca avem o saptamana de la operatie, lucrurile merg spre bine si totul a intrat intr-un fel de rutina. Dimineata 2 km pe jos pana la spital. Asa de trezire: drum frumos, liniste, case cu gardulete vii, tunse la milimetru, flori superbe, biciclete, alergatori (ma cam bate gandul…), lume care te saluta. Pur si simplu. Zambete. Oamenii aici sunt toti un zambet.

Ziua Narcisei a fost grozava: i s-a scos drenul de la plaman, iar de la pranz, surpriza!, nu mai are nici mascuta de ET. Dupa 2 luni si cateva zile de cand s-a nascut, Narcisa respira singura. De azi! Fara aparate, fara ajutor. Numai ea!
Si-am si auzit-o: de-acuma plange cu glas ca un copil normal, tipa cand ii e foame ca un copil normal. A, si mananca cu biberonul! De-abia astept s-o pot lua in brate ca s-o hranesc.

Are saturatie de 96-99.8% la oxigenul din sange. E fantastic!
E la indemana aparatul ce a respirat in locul ei timp de o saptamana, din cand in cand o mai ajutam cu el, secretiile s-au mai domolit, plamanii nu sunt inca de tot bine si primeste o medicatie complicata.
Azi a incercat un zambet, dar nu i-a prea iesit… Nu-i nimic, plansetele ii ies destul de bine . Nu reuseste sa doarma si mai are mult de recuperat. Dar ajungem noi si-acolo!

Matei al nostru e nemaipomenit: a iesit de la Terapie intensiva si e deja in salonul din Sectie cu mama lui. Are de luptat cu o bacterie, e izolat. Dar operatia este de-acum doar o amintire si o cicatrice. Minunat copil, Matei!

Dragilor, as mai scrie, dar sunt obosita tare.
Va multumesc pentru mesaje, pentru incurajari, pentru gandurile bune. Va imbratisez cu dor!”

13 iunie 2013

„Bucurie mare, mare: gata, Narcisa nu mai are masca de oxigen. Deloc.
E scos si cateterul din artera femurala. Si n-a plans deloc.

Iar apoi… apoi cea mai mare surpriza din viata Mariei: tinuta in brateeee!!!!!
Doamne, cat e de bine!!!!! In astea doua luni a stat numai in incubatoare si patuturi, captiva intre fire, tuburi, catetere, monitoare si pe jumatate adormita. In sfarsit o ia cineva in brate! Simteam ca nu stie de ce sa se bucure mai intai: ca a scapat de o durere, ca mananca din biberon sau ca e ghemuita toata la mine in brate. Doua ore n-am clintit. Nu mi puteam lua ochii dintr-ai ei. Si are ea niste ochi de i-a fermecat pe toti…

Multa, prea multa emotie si pentru mine. O tineam asa si mi spuneam: „Doamne, ce fac? Pana acum cateva zile ma rugam sa reziste pana aici… Si-acum, uite, o tin in brate.” Un vis devenit realitate.

Doctorul Sandica spune ca, din pacate, nu vom putea pleca cu Matei in acelasi avion. Noi mai stam. Mai are tratamet, trebuie sa se mai inzdraveneasca – are 3100 grame, mai putin decat la internare. Dar sunt convinsa ca ne vom intalni cu Matei acasa.

Dar ce fericire: o pot lua in brate. Deja ne am lipit una de alta… Ea care ieri urla din toti ranunchii, azi e uimita ca nu stie ce i se intampla. Am lasat o gangurind.
Zau ca as bea o bere, dar n-am cu cine. Imi ziceti voi in ce zi suntem? Ca eu nu mai stiu.

Va imbratisam. De azi se poarta si la noi imbratisarile
Andreea si Narcisa”

14 iunie 2013

„Dragii mei,
vestile sunt bune bune, deja v-am obisnuit :) Narcisa respira singura, mananca din biberon, plange “sanatos”. Azi a aflat cum e la pieptanat:). Deci ne-am intrat intr o viata normala…

Matei! Matei e grozav – sa cautati fotografia cu el si mama lui – s-a recuperat rapid, ia avionul spre casa luni! Nu va inchipuiti cat ma bucur pentru ei!

Acum cateva zile, Angela m-a prezentat aproape tuturor parintilor din Terapie intensiva.
Aici, la Bad Oeynhausen, suntem multi romani. Aproape tot hotelul. Unii vin, altii pleaca, copiii se recupereaza repede. Am cunoscut o multime de parinti, fiecare are cate o poveste complicata de spus: cum au aflat ca au un copil cu probleme la inima, cum au ajuns in Germania, cum au obtinut actele – pentru unii, credeti-ma, asta e o lupta pe viata si pe moarte! Si moartea nu-i, in cazul asta, jumatate dintr-o expresie romaneasca banala, e o realitate foarte concreta. Unii parinti plang, altii sufera in tacere, altii striga in gura mare.

L-am intalnit pe Elias, micutul de 6 ani care asteapta un transplant de cord. Se plimba zilnic cu taticul lui si cu masina care il tine in viata – o inima artificiala. E timid, blond si frumos si e indragostit de Bayer Muenchen.
Pe urma e Andrei: are 5 ani, a mai fost operat o data in Romania si a ajuns aici pentru o a doua interventie. E destul de grav. Dupa 6 luni, alaltaieri a respirat pentru prima data singur.
Sunt aici Bogdan, Agustin, Andrei…
Eric, baietelul unei mamici pe care am gasit-o aici cand am ajuns si cu care m-am imprietenit, a plecat din Terapie intensiva si se intoarce in tara impreuna cu Matei. Noi mai ramanem, Narcisa mai are nevoie de timp.
Luca, din Piatra Neamnt, s-a mutat si el in Sectia de cardiologie. Zilele trecute aflasem ca mama lui nu mananca decat micul dejun. In rest nimic. Am intrebat-o cum sta cu banii, avea doar 50 de euro si incerca sa tina de ei, ca cine stie de ce-o fi nevoie. I-am mai dat ceva banuti si duminica, mi-a spus Andra, a fost prima zi cand au vazut-o mancand ceva.

Astea-s istoriile noastre. As vrea sa le aflu pe toate si-as vrea sa le pot indrepta pe toate…Dar pot?

Cred ca o sa ne vedem peste vreo saptamana si-un pic :)
Abia astept!

15 iunie 2013

„Dragii mei,
tot vesti bune am: pe zi ce trece, Narcisa e tot mai bine si invata lucruri noi: cum sa suga din biberon, cum sa atraga atentia cand vrea ceva si a invatat si sa zambeasca!

Ne e bine aici. E un loc bun si special. Sa va povestesc: spitalul arata ca o gradinita – peretii au culori vesele, peste tot sunt desenate inimioare umblatoare. In camera de joaca sunt jocuri pentru copii in toate limbile, sunt carti, desene animate. Au un clown angajat full time care vine sa faca copiii sa rada. Mai nou au si testoase. Vii!

Angajatii sunt foarte atenti si amabili, se adue „hallo” din toate directiile si toata lumea zambeste intr-una. Noi, romanii, venimi posaci si disperati si ne ia cateva zile sa invatam ca zambetul e si el vindecator.
Asistentele sunt tare dragute. Mi-a placut mult Hannah. E blonda si senina si a indragit-o tare mult pe Narcisa. Ieri, de exemplu, i-a facut un cort dintr-un cearsaf cu clowni si balonase, ca sa ii fie mai liniste si mai cald. A dormit grozav acolo. Hannah i-a facut baie de-adevaratelea pentru prima data. Si se uita asa de atenta in ochii ei… Asistentele de aici isi iubesc meseria. Si o fac cu devotament si din suflet. Le-am intrebat pe mai multe dintre ele intrebat de ce si-au ales meseria asta si raspunsul a fost acelasi: iubesc copiii si vor sa ii vada bine.
Pentru ca sunt atatia pacienti din Romania, mai toate au invatat cateva cuvinte romanesti. Acum, ca avem si cantecele, o sa fie si mai simplu. Cred c-o sa fie amuzant sa le-auzi cantandu-le copiilor „ratustele mele pe apa s-au duuus…” cu accent nemtesc…

Si mai e Angela, desigur! Angela Brandt-Uhlig e secretara Doctorului Sandica si a fost o gazda foarte primitoare pentru mine. Ne-am cunoscut acum destul de mult timp pe Facebook, mai povesteam din cand in cand. Ne-am bucurat sa ne intalnim aici. Mi-arata mereu lucruri utile, m-a invatat o multime de lucruri, simt ca ne e alaturi. Angela intelege bine romaneste si stie multe cuvinte. Vineri a spus o fraza intreaga. Si are un simt al umorului… Nu poti sa nu zambesti oricat de suparat ai fi.

Promit sa va povestesc si despre Doctorul sandica si Doctorul Olariu maine.

As vrea sa scriu atatea, dar sunt intr-o continua alergatura. Dar Narcisa mi-a zambit si asta ma face asa de bucuroasa de-mi vine sa cant si sa rad cu toata lumea.
Am primit zambet! Va trimit si voua!

 

16 iunie 2013

“Dragii mei,
Narcisa e, cu fiecare zi, tot mai independenta: mananca cu biberonul, nu mai are nevoie s-o ajutam cu oxigen, comunica cu noi astia mai mari, se descurca tot mai bine! Mai devreme ne-am plimbat in carucior prin Terapie Intensiva!

Azi l-am “petrecut” pe Matei de plecare – maine va fi in drum spre tara! Si-a fost petrecere dupa regula: cu bere nemteasca :)

Noi ne facem prieteni noi, copilasii pe care i-am gasit la terapie intensiva au plecat deja in salon sau la hotel. Acum sunt eu cea care-i primeste si indruma pe noii veniti: doua familii simpatice din Iasi si Baia Mare. I-am asigurat ca au ajuns in cel mai bun loc unde puteau fi!

Sunt convinsa de asta de cand am venit, v-am tot spus… Doar e Doctorul Sandica aici! Nu e doar un chirurg exceptional, e si un om minunat. Are el darul de a ne linisti pe toti imediat, cu cuvinte putine, dar ferme ne ajuta pe fiecare sa trecem zilele critice. Joi a stat langa Bogdan 3 ore. 3 ore a asteptat sa-l vada trezindu-se! Am prins putin timp sa vorbim si de Narcisa, spune ca e placut surprins de evolutia ei. Cum era acum o saptamana… cum e acum…
Mai e si Doctorul Olariu, medic rezident la Terapie Intensiva. Are atata rabdare cu pacientii romani… Cu mine a stat ore in sir sa-mi explice ce se intampla cu inimioara Narcisei, cum evolueaza plamanii, cum se simte si de ce. Mi-am dorit sa vad unde a fost operata si mi-a aratat, mi-a explicat cum a fost rezolvat fiecare defect. Face totul cu atata blandete si se simte ca totul vine din suflet!

Am auzit ca Doctorul Cirstoveanu a vazut poza cu Narcisa zambindu-i Hannei si ca s-a bucurat. Spune el ca e “extraordinar” si “incredibil” dar si el, si Doctorul Sandica au facut de-atatea ori lucruri extraordinare si incredibile! Da, da, ei le fac!

Cu pasiune, cu devotament! Doctorul Cirstoveanu a tinut-o pe Narcisa in viata pana aici, Doctorul Sandica i-a dat una noua. Narcisa s-a nascut a doua oara aici si e minunat ce se intampla cu ea!

Va imbratisam tare si cu dor!
Andreea si Narcisa”

17 iunie 2013

“Sunt obosita, dar fericita. Narcisa e, in fiecare zi, cu un pas mai aproape de soarele de-afara. Azi am ajuns pana pe culoar :) Mananca des si putin, inca nu prea stie sa manance. Doarme prost si e si ea destul de obosita.
Dar ma bucur tare ca am ajuns sa comunicam si incerc sa-i transmit incredere, liniste si iubire. Cred ca simte: cum apar langa ea, cum vad ca se lumineaza la fata sau se opreste din plans. E tare frumos sa stii ca oferi liniste…

Zilele mele sunt cam la fel. Dimineata pe la 9 merg cei 2 kilometri pana la spital. Am gasit tot felul de scurtaturi si poteci si imi place sa schimb drumul cate putin. Programul de dimineata se termina pe la 12. Cateodata ma grabesc putin, daca ma roaga alti parinti cate ceva: sa intreb ceva, sa le-arat sau sa le traduc ceva. Sunt zile in care o tin intr-o continua alergatura: sus – jos – la ambulanta, afara pentru vreun telefon sau email. Dar ajut din suflet si cu mare drag!
Pauza – cat mai ramane din ea – o petrec in parc cu o cafea sau la o prajitura.

Programul de dupa masa e mai lung: de la 2 la 8. Am vreme sa stau mai mult cu Narcisa. Timpul trece altfel – daca dimineata avem investigatii, ecografie, radiografii sau fizioterapie, dupa amiaza programul e mai linistit. Uneori Narcisa imi adoarme in brate. Si pe la 4 jumatate ma ia un somn de necrezut. Multor parinti li se intampla, am tot comentat cu ei despre asta. Iesim sa ne dezmeticim – alta cafea – povestim: cum evolueaza copiii, cum ne e noua, cat mai avem fiecare de stat. Toti au picioarele umflate si arata obositi.

Pe la 8 ar trebui sa plec din spital, dar au fost zile cand, pentru ca Narcisa nu era bine sau plangea tare, am plecat abia la 9 sau m-au “alungat” ei cand s-a facut 9 si jumatate. Incerc sa ma grabesc ca sa apuc sa-mi cumpar mancare, magazinul din vecinatate – vorba vine vecinatate :) – inchide la 10, la fel ca toate terasele sau locurile unde ai putea gasi ceva.

Seara ne mai strangem cate-un ceas in gradina hotelului. La inceput, subiectul e acelasi: cum sunt copiii, cei pentru care fiecare a venit aici. Unii se tem ca vor trebui sa revina, altora le e tare tare dor de casa si de-abia asteapta sa plece. Cand si cand reusim sa mai vorbim de alte cele de-acasa, mai trancanim nimicuri, mai facem glume.
Nu va imaginati cat de bine face un zambet aici in zilele astea lungi si tari!

Dar stiti ce, Doctorul Sandica face din oraselul asta mic un colt de rai. Aici copiii renasc. Si vad asta la Narcisa – zi de zi.

Va imbratisez!
Andreea”

18 iunie 2013

“V-am spus eu ca nicio zi nu e la fel ca ziua dinainte… Azi, Narcisa a dormit. Intr-una!
De dimineata, cand am ajuns, am zis ok, ce bine, ca si-asa n-a prea dormit zilele-astea. M-am tot invartit pe langa ea – in varful picioarelor, doar stiu ca se trezeste la cel mai mic zgomot – am iesit, am stat de vorba cu o mamica, m-am intors – tot in varful picioarelor… Narcisa mea nimic. Adormita, adormita. In cortul cald de cearsafuri facut de Hannah.

La pranz am fost la cumparaturi: mamica lui Luca – v-am mai povestit de ea zilele trecute – a venit din tara pana aici cu copilul in brate. Acum, ca se pregatesc de plecare, am tinut sa cumpar un port-bebe ca sa-i fie mai usor pe drum. M-am intors si cu cateva hainute si-o jucarie care canta. A fost asa de bucuroasa! Doamne, parca i-as fi daruit cine stie ce!

Cand am revenit in salonul Narcisei, mi-am zis c-am ajuns la o clinica de somn. Aceeasi liniste, toti 3 copiii adormiti. Am plecat toti parintii, ca sa-i lasam in liniste. Ne mai intorceam pe rand sa vedem care s-a trezit. Intr-un sfarsit m-am lamurit ce-o face pe Narcisa asa somnoraoasa: s-a marit cantitatea de lapte, de azi mananca 120 ml la fiecare masa si primeste si medicamente pentru durere. M-am simtiti inutila azi… Pana pe la 5 cand s-a trezit si ne-am facut programul. Programul, carevasazica: spalat – schimbat – mancat – pupat – plimbat – pupat – pupat…

Bogdan – colegul nostru de salon – face progrese mari: azi a coborat din pat, acum se uita cu parintii la Madagascar :)

Am vorbit zilele astea cu Georgeta, asistenta sociala. Am aflat ca i-a dat vesti mamei Narcisei, care abia o asteapta acasa!

Va pupam tare, Narcisa si eu.”

19 iunie 2013

“Hallo, hallo,
ne-am mutat! La apartament :) Ne-am strans toate jucarelele si ne-am mutat de la “garsoniera” la “apartament”: carevasazica, avem pat mare. Pat de copil, nu de bebelus. Loc mult pentru Narcisa sa se intinda, sa se miste, sa ne jucam. Incap langa ea vacuta si albinuta, deci are companie si cand eu nu pot fi langa ea.
As vrea sa ne jucam mai mult dar nu prea-i timp cu-atata somn. A fost ceva mai activa astazi dar – v-am zis, nicio zi nu seamana cu cealalta – nu mai vrea sa manance cu biberonul. Sta cu el in gura si zambeste la mine. Si daca i-l scutur putin ca s-o indemn, se supara si incepe sa planga din toti rarunchii. Pulsul creste, saturatia de oxigen scade… Nu-mi dau seama de ce nu mai vrea sa manance singura.
Pe de alta parte, medicii au inceput sa-i reduca medicamentatia pentru ca s-a mai recuperat si ca sa ne pregateasca de plecare. Poate de-asta nu mai vrea cu biberonul…

Dupa ce m-am tot plans de frig, uite c-a venit si peste noi caldura. Dar o calduraaa! In spital, insa, e bine, la terapie intensiva si mai bine. Ne-am facut turele obisnuite cu caruciorul, am facut cunostinta cu David, cel mai nou “coleg” din sectie.
Azi am dus-o la geam si i-am aratat lumina, iarba, florile. I-am promis ca o sa fim, curand, de partea cealalta, afara… A dat sa zambeasca. Apoi a adormit. Instantaneu!

Am inceput sa astept si eu cu nerabdare o veste despre cand am putea pleca spre casa. V-am povestit eu de parintii nelinistiti si nerabdatori s-ajunga acasa… uite-ma si pe mine!

Andreea – cu greu treaza si Narcisa – cu siguranta adormita in “apartamentul” ei :)”

Va multumim tare mult tuturor ca urmariti povestea Narcisei, ca ne sunteti alaturi si ne incurajati! Din inima va multumim!

20 iunie 2013

“Dupa ce ne-am mutat ieri, azi am “mobilat” apartamentul. Patutul Narcisei s-a umplut de jucarii de lemn. Colorate si amuzante. E curioasa si tare atenta la tobosari si cosari. Schlagzeuger si Schornsteinfeger, asa le zice in germana – spuneti voi daca nu-i frumoasa limba romana
Ii place tot ce-i rosu si, daca face si zgomot, e si mai incantata.

Astazi i-am facut prima baie cu mana mea. Incet, pe indelete. O asistenta tare draguta a stat langa mine si mi-a aratat ce am de facut, m-a invatat una-alta. I-am facut masaj, am dragaluit-o – si ce-i mai place… La drept vorbind, si mie: toata ziua as tine-o in brate…

Avem un “coleg” nou de salon: se plange acum pe doua voci, iar Narcisa nu mai e cea mai mica de aici. E si o familie care a ajuns la Bad Oeynhausen cu doi copii, fetita de 4 ani care a fost operata si inca o fetita de o luna, sanatoasa si frumoasa. Fetita mai mare nu poate ramane singura si parintii stau langa ea cu randul. Cea mica nu are voie in spital si noi, restul de parinti, mai stam cu ea pana se schimba ai ei. Tare-i complicat pentru unii parinti… Nu sunt sigurii.
Ne-a vizitat clovnul sectiei astazi. S-a jucat cu Bogdan si pe urma a venit si ne-a cantat si noua doua cantecele la chitara. Narcisa asculta cu mare atentie – fermecatoare serenada
Ne-a vizitat si Doctorul Sandica, dar venise echipat ca in sala de operatie si avea niste ochelari… Abia cand a vorbit l-am recunoscut

Maine Narcisa incepe lectiile de mancat: are programata fizioterapie pentru ca sa invete sa se hraneasca, totusi, cu biberonul. S-avem rabdare… Eu am. Atata cat e nevoie!
Si am si putere. Cata e nevoie!

Va imbratisez,
Andreea”

 

21 iunie 2013

Vesti bune, dragii mei, avem liber sa ne intoarcem acasa. Jumatate din mine rade de bucurie, jumatate e trista: de bucurie ca totul e bine, ca Narcisa traieste si zambeste, ca ne intoarcem in tara, tristete pentru ca va mai sta, totusi, o vreme in spital.
Ia din ce in ce mai putine medicamente, dar va trebui sa continue tratamentul pentru inima inca o buna bucata de timp.

I-am spus Narcisei ca plecam si zambea toata. A simtit ea bucuria din sufletul meu si mi-a raspuns cu un zambet. Are mult un chef de joaca si de viata!

A fot Doctorul Sandica in vizita, a facut un ultim control al operatiei. Am vazut-o si eu pentru prima data, locul arata foarte bine, frumos inchis si cicatrizat. I-a scos si ultimele fire de la tuburile de dren. Cu plansete si urlete… Dar imediat dupa aceea i-a zambit. Cred c-a simtit ea cine e langa ea: doctorul care a facut-o bine… Asa stie ea sa multumeasca, cu zambete. Din inima ii multumim Doctorului Sandica.

Am cerut voie sa iesim afara macar 10 minute. Am primit permisiunea sa ne plimbam prin spital, la vaporas, la testoase cate o jumatate de ora dimineata si jumatate de ora seara. Iar de duminica putem iesi si afara. Mare bucurie pentru noi amandoua!

Si luni plecam. Daca toate merg bine pana atunci, luni vom fi in avion! Si sunt sigura ca toate vor merge bine!

Ne-am luat la revedere de la Doctorul Sandica: vine weekend-ul si nu va fi in spital (desi, dupa cum il stiu, n-ar fi de mirare sa-l vad totusi aici). Luni plecam devreme, iar dumnealui va fi in operatie cu alta frumusete de fetita. Tot o Marie :)

Va pupam cu drag si dor,
Andreea si Narcisa – sau Maria, cum ii spun eu”

22 iunie 2013

“O zi miunata! Narcisa e tot mai vioaie si mai vesela. O alinta toate asistentele, a inmuiat si inima Bettinei, care de felul ei e mai sobra. Axi ne-am jucat mai mult, a dormit in brate – de fapt pe umarul meu. Mananca mai bine, in reprize scurte, dar cere singura mancare, Simt cum incepe, pas dupa pas, o viata normala, de copil frumos si iubit.

In pauza de pranz am dat o fuga la cumapraturi impreuna cu alti doi parinti. Ne-am fastacit printre jucarele si biberoane si lcurusoare. Am ales pentru Narcisa o paturica cu o albinuta – albinuta e mascota noastra deja…

Ne-am plimbat astazi prin tot spitalul. Am facut cunostinta cu o multime de copii frumosi, multi dintre ei din Romania. Am facut poze la fiecae etaj. Va trimit una de la vaporas. Narcisa era asa curioasa si incantata de tot ce vedea. Si-a zambit tot timpul… Ma gandeam ca acum o saptamana, cand era inconjurata de monitoare, fire, tuburi, o vedeam cumva trista si imi doream atat de mult s-o vad zambind. Iar acum ne zambeste tuturor cu atata seninatate. E un spectacol si o bucurie fetita asta!

Nu ca n-ar si plange la fel de spectaculos: cand i se fac teste de sange sau cand ii e foame. Astazi l-am gasit chiar pe Doctorul Olariu consoland-o pana la sosirea mesei :) Oamenii astia speciali fac sectia asta sa fie, de fapt, nu un spital, ci un loc al sperantei!

Maine avem voie sa iesim afara. Afara de tot! De-abia astept!
Inca un pas si suntem acasa!

Va imbratisez cu dor – parca mai mult, de cand stiu ca venim :)
Andreea”


Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

3 Comments

  1. M-au impresionat pana la lacrimi cuvintele ce descriu suferintele micutilor…
    Am un baiat de 33 de ani, care si el a avut multe probleme de sanatate, din pacate are si acum, si stiu ce inseamna suferinta de a vedea un copil bolnav si de a nu putea tu ca mama sa-l ajuti…
    Sa dea Domnul ca mediciii din Germania sa-i salveze pe micutii nostri…
    Doamne ajuta sa aveti noroc…

  2. Sanatos Tun says:

    Medicii romani=milogi,cersetori,atarnatori la spaga huuuuaaa…

  3. Doresc voluntarilor acestor cazuri nobile, c’a viata sa va intoarca inzecit bunatatea sufletului de care dati dovada!

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *