Sari la conținut

La doar 7 luni, Marinel are mare nevoie de transplant de ficat pentru a supravieţui

Este foarte greu de crezut că într-un trup de copil, care abia a strâns 7 luni de viaţă, se pot cuibări atâtea boli nimicitoare. Este tragica poveste a lui Marinel, un băiat cuminte, foarte iubit de părinţi şi de frăţior, dar care a primit o veste cumplită de la medici: trebuie să facă de urgenţă transplant de ficat pentru a putea supravieţui, operaţie care costă 60.000 de Euro.

La naştere, din cauza culorii galbene a pielii, Marinel a fost suspectat iniţial de icter, o stare medicală obişnuită pentru nou-născuţi. Abia la 3 luni a început coşmarul în familia Raculenco, după ce a efectuat mai multe analize şi teste imagistice a sistemului biliar, fiind diagnosticat cu ciroză hepatică şi atrezie biliară, o tulburare caracterizată prin dezvoltare necorespunzătoare a căilor prin care bila este transportată de la ficat în intestinul subţire. Medicii le-au transmis părinţilor că viaţa lui este în mare pericol, starea lui de sănătate agravându-se de la o zi la alta, iar Marinel trebuie să fie supus de urgenţa unui transplant de ficat, care se poate face în străinătate, la Clinica Medical Park din Turcia.

Chiar dacă iniţial suma de 60.000 de Euro, necesară pentru intervenţie, părea enormă, Asociaţia „Salvează o inimă” a reuşit să strângă, în doar 5 zile, fonduri de peste 45.000 de Euro, iar copilul mai are nevoie de mai puţin de 15.000 de Euro pentru a beneficia de transplantul de ficat. Donaţiile pentru Marinel pot fi făcute online, pe platforma de donaţii https://salveazaoinima.ro/campaigns/marinel-raculenco/ (unde sumele donate se actualizează în timp real) şi în conturile bancare ale Asociaţiei “Salvează o inimă”: RO05BTRL00701205W82870XX (cont în Lei), RO28BTRLEURCRT00W8287001 (cont în Euro), RO68BTRLUSDCRT00W8287001 (cont în Dolari).

Asociația “Salvează o inimă”, înființată pe data de 17 decembrie 2012, a reușit să salveze, până în prezent, peste 100 de copii cu malformații grave. La campaniile umanitare organizate de Asociație, s-au alăturat peste 50.000 de persoane și companii românești și internaționale, înregistrându-se pe platforma online donații de peste 770.000 de Euro.

Etichete:
Doctorul zilei whatsapp channel

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si: