Sari la conținut

Legi noi în Sănătate: Controlul la medic, obligatoriu dacă ai peste 40 de ani. Homeopatia şi fitoterapia nu mai sunt plătite prin asigurări

Analizele complicate vor fi compensate si fără a fi nevoie de internare in spital

În ședința de guvern de astăzi a fost aprobat pachetul de servicii medicale de bază şi a Contractului-cadru 2014 – 2015. Iată principalale modificări, pe categorii de servicii medicale.

MEDICINĂ DE FAMILIE

Punem un accent important pe prevenţie. Introducem pentru pacienţii asimptomatici până la 39 de ani o vizită obligatorie la medicul de familie, cel puţin o dată la trei ani, iar pentru cei după 40 de ani – prezenţa anuală la medicul de familie”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

– În ceea ce priveşte asistenţa medicală primară, atât în pachetul minimal cât şi în pachetul de bază, în cazul supravegherii gravidei s-a introdus şi testarea pentru hepatită de etiologie virală cu virus B şi C, în plus faţă de testarea HIV.

În pachetul de bază au fost introduse o serie de investigaţii noi, precum ATPO, sodiu seric, potasiu seric, transferină, angiografie RMN/segment, testosteron etc.

SPITALE

În spitale, a fost creată posibilitatea ca medicii de familie şi medicii specialişti din specialităţile clinice să poată elibera pentru pacienţii internaţi cu boală cronică confirmată, rețete compensate pentru medicamentele şi materialele sanitare.

POLICLINICI

În ceea ce priveşte asistenţa medicală ambulatorie de specialitate, a fost revizuită lista procedurilor diagnostice şi terapeutice, astfel încât pacientul să beneficieze de o serie de investigaţii suplimentare, pentru care nu va mai fi nevoie internarea în spital.

MEDICINĂ ALTERNATIVĂ

Nu se mai regăsesc în pachetul de bază serviciile de  homeopatie şi fitoterapie (aceste servicii  pot face obiectul asigurărilor private), a anunțat Ministerul Sănătații.

STOMATOLOGIE

Noul contract-cadru prevede şi noi măsuri la asistența medicală ambulatorie de specialitate pentru specialitatea de medicină dentară – au fost redefinite atât pachet minimal cât şi pachet de bază de servicii de medicină dentară.

În pachetul de servicii de bază se regăsesc consultaţii, servicii profilactice, tratamente protetice şi ortodontice precum şi alte tratamente (inclusiv serviciile de medicină dentară de urgenţă).

In pachetul minimal se regăsesc serviciile de medicină dentară de urgenţă.

DISPOZITIVE MEDICALE

La capitolul dispozitive medicale a fost revizuită lista dispozitivelor medicale acordate în ambulatoriu, astfel: a fost introdus în listă dispozitivul necesar pentru copii până la 18 ani cu mucoviscidoză (inhalator salin particule uscate de sare cu flux de aer sau oxigen), a fost introdus în listă dispozitivul pentru protezarea femeilor cu mastectomie totală, începând cu anul 2015.

MEDICAMENTE

Contractul-cadru aduce şi prevederi noi pentru medicamente cu şi fără contribuţie personală în tratamentul ambulatoriu.

Pentru bolile cronice, medicii pot prescrie unui asigurat medicamente cu şi fără contribuţie personală pentru sublistele A şi B – o prescripţie/mai multe prescripţii lunar, cu maximum 7 medicamente (în prezent o singură prescripţie);

Pentru bolnavii cu afecțiuni cronice stabilizate şi cu schemă terapeutică stabilă, medicii de specialitate din specialităţile clinice pot prescrie medicamente pentru o perioadă de până la 90/91/92 de zile, perioada fiind stabilită de comun acord de medicul prescriptor şi asiguratul beneficiar al prescripţiei medicale.

Contractul prevede sancţionarea producătorilor de medicamente care nu asigură prezenţa medicamentelor pe piaţă conform prevederilor legale.

Pentru asigurarea accesului asiguraţilor la medicamente, a fost introdusă prescripţia fracţionată atât pentru numărul de medicamente cât şi pentru cantităţile din fiecare medicament.

 

 

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel