Legumele care previn apariţia Parkinsonului

Legumele care previn apariţia Parkinsonului
Legumele care previn apariţia Parkinsonului

Parkinson este a doua cea mai întâlnită boală neurodegenerativă ca frecvenţă, după Alzheimer.

Este o boală degenerativă, invalidantă, ale cărei cauze încă nu sunt cunoscute, iar semnele şi simptomele sunt progresive şi adesea nespecifice, ceea ce o face dificil de diagnosticat. Tratamentele actuale, care sunt destinate atât fazelor incipiente ale bolii cât şi stadiilor avansate, ajută la ameliorarea simptomelor şi la încetinirea progresului bolii, dar nu duc la vindecarea acesteia.

Un studiu publicat în Annals of Neurology sugerează că prin consumarea unor alimente ce conţin o cantitate mică de nicotină, precum ardeii sau roşiile, ne reducem riscul de a suferi de boala Parkinson.

Cercetări mai vechi au arătat că fumarea ţigărilor şi a altor forme ale tutunului, o altă plantă din familia Solanaceae, reduce riscul de Parkinson. Cu toate acestea, experţii nu au reuşit să confirme dacă nicotina sau alţi compuşi din tutun generează efectul protector sau dacă persoanele care sunt predispuse la Parkinson pur şi simplu fumează mai puţin din cauza diferenţelor cerebrale ce apar în faza incipientă a bolii, cu mult înainte să fie diagnosticată.

Pentru acest studiu, doctorul Susan Searles Nielsen a recrutat alături de colegii săi de la Universitatea Washington din Seattle 490 de pacienţi diagnosticaţi recent cu afecţiunea Parkinson. Alţi 644 de indivizi fără afecţiuni neurologice au fost recrutaţi pentru grupul de control. Cu ajutorul unor chestionare cercetătorii au obţinut informaţii despre dieta şi consumul de tutun al pacienţilor de-a lungul vieţii.

Cercetătorii au descoperit că prezenţa legumelor în dietă nu afecta riscul de Parkinson, însă consumul de plante din familia Solanaceae (cartoful, ardeii, roşiile şi vinetele) ducea la reducerea riscului de a dezvolta Parkinson, cel mai mare efect înregistrându-se în cazul ardeilor. Oamenii de ştiinţă au observat că efectul de protejare în faţa bolii Parkinson apărea mai ales la bărbaţii şi femeile care au folosit de-a lungul vieţii foarte puţin tutun sau deloc.

„Studiul nostru este primul care investighează efectul nicotinei din dietă asupra riscului de a dezvolta Parkinson”, a comentat doctorul Searles Nielsen. „La fel ca cercetările ce arată că tutunul ar putea reduce riscul de Parkinson, studiul nostru sugerează că nicotina are un efect protector”, a mai spus specialista.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *