Sari la conținut

Lupta unei mame de prematur: “Am luat toți sfinții la rând. Spitalul este casa mea, pentru că aici este copilul meu.”

Andreea Ciulac

O sarcină aparent normală s-a transformat peste noapte într-un chin pentru o tânără din Slobozia. Sfidând previziunile medicilor, băiețelul său de numai un kilogram s-a încăpățânat să trăiască.

Rodica Leovanu (28 de ani) și-a petrecut ultimele două luni la Spitalul Filantropia din Capitală, alături de băiețelul său Andreas, născut prematur la numai 26 de săptămâni. Spaima că și-ar putea pierde copilul abia acum a început să se mai disipeze și asta pentru că micuțul s-a ridicat la nivelul numelui său de origine grecească, care în traducere înseamnă luptător.

„E o adevărată minune să-l văd ajuns de la unu la aproape două kilograme și mâncând la biberon, când medicii mi-au spus fără ocolișuri că are șanse minime de supraviețuire. Numai eu știu cum am luat toți sfinții la rând, așteptând ore în șir la ușile de la Terapie Intensivă”, povestește mama.

 Sfat pentru mamele de prematuri

Șocul unei nașteri premature a fost cu atât mai mare cu cât Rodica avusese parte de o sarcină liniștită. Mai mult, în ziua în care i-a rupt apa, s-a prezentat la un control de rutină care arăta negru pe alb că se află “în grafic”: “Un singur lucru vreau să știe și restul mamelor: dacă vă treziți într-o astfel de situație, nu este vina voastră, nu puteți face nimic să preveniți, nici măcar vreo analiză în plus. Mie mi s-a spus că aveam o infecție nedescoperită cu bacteria E.coli. Mă știu un om curat, dar o puteam lua de oriunde, de la vasul de toaletă, de la un măr nesplălat bine etc”.

 Spitalul, a doua casă

Norocul celor doi, mamă și băiețel, a fost că s-au rupt doar membranele, nu și colul, astfel că a rezistat drumului către București. Femeia a continuat să spere într-o minune, chiar și la auzul veștii că, cel mai probabil, bebelușul nu va supraviețui. „Mă legam de orice speranță. Le spuneam că poate e mai puternic, pentru că e băiat. În realitate, medicul mi-a spus că fetițele născute prematur sunt de cinci ori mai puternice decât băieții”, își amintește mama.

Pe 7 februarie, la ora 18.00, după două zile agonizante, timp în care i s-au administrat antibiotice și dexametazonă, o substanță menită să matureze plămânii micuțului, ultimele organe dezvoltate în uter, medicii au hotărât să o bage în operație. “Când l-au scos, a plâns de trei ori. Mi s-a spus că are în jur de un kilogram, dar nu mi l-au arătat, l-au dus direct la terapie intensivă și l-au intubat. Au urmat apoi ecografii la cap, existând riscul să facă hemoragie la creier, controale la ochi și plămâni. Două luni a fost oxigenat. Eram speriați, nu știam ce fac toate acele aparate, de ce bipăie”, spune Rodica.

Pregătiri pentru plecare

Din acel moment, spitalul a devenit ca o a doua casă pentru tânăra mămică și Andreas. După ce trăiseră nedespărțiți timp de șase luni și jumătate, Rodica a așteptat două săptămâni până să-i atingă mâna fragilă prin geamul incubatorului și o lună până să-l strângă la piept. “Nu aveam voie să-l văd decât de două ori pe zi, câte cinci-zece minute, dezinfectată până la coate. Am trecut peste asta numai cu răbdare și credință, n-am avut timp să cad în depresie, mereu îmi era gândul la el. Ce face? Respiră? A mâncat? Digeră bine lăpticul?”.

Cu personalul medical vor petrece și sărbătorile pascale, dar asta nu o deranjează deloc pe mamă, dispusă să aștepte oricât pentru binele băiețelului său: “Spitalul este casa mea, pentru că aici este copilul meu. Am ajuns la o stare de echilibru, am voie să-l văd din trei în trei ore. Face kinetoterapie, pentru că musculatura nu a avut timp să se dezvolte suficient, iar acasă vom urma un program strict: fără prea mulți vizitatori, nu vor avea voie să-l atingă, să-l ia în brațe”.

Etichete:

Informațiile prezentate în acest website au caracter informativ și nu înlocuiesc diagnosticul medical sau prospectul produselor. Orice decizie privind sănătatea dumneavoastră trebuie luată doar în urma consultării medicului.

Mai citeste si:

Doctorul zilei whatsapp channel