Cancer, hepatită, diabet. Mâinile și picioarele reci, un simptom care poate ascunde boli grave

Cancer, hepatită, diabet. Mâinile și picioarele reci, un simptom care poate ascunde boli grave
Cancer, hepatită, diabet. Mâinile și picioarele reci, un simptom care poate ascunde boli grave

Atât bărbaţii, cât şi femeile se plâng adesea că au mâinile şi picioarele reci. Acest lucru nu ar reprezenta o problemă dacă s-ar întâmpla doar afară, în miezul iernii, însă el ridică un semn de întrebare în situaţia în care extremităţile respectivelor persoane „îngheaţă” la propriu atât în toiul verii, cât şi iarna, în încăperile călduroase.

Sindromul Raynaud, forma cea mai nepericuloasă
Dacă la început simptomul nu este luat prea în serios, în momentul în care apar complicaţii, cum ar fi senzaţia de amorţeală la nivelul extremităţilor, dureri la expunerea la frig, modificarea culorii pielii sau în cazuri grave chiar ulceraţii, pacienţii se adresează atât medicului de familie, cât şi medicului dermatolog, internistului sau endocrinologului. Dacă vă întrebaţi care sunt cauzele, ei bine, acestea pot fi multiple. Cauzele mâinilor şi picioarelor reci cuprind aproape toate ramurile medicinei. În general, la femeile tinere, aceste simptome sunt cunoscute şi sub denumirea de sindrom Raynaud. Spasmul arterelor este declanşat de frig sau stres, iar aceasta este practic forma cea mai «nepericuloasă», mai ales dacă ea durează de doi-trei ani şi nu s-a complicat în timp.

Lipsa fierului afectează circulaţia sangvină
În ceea ce priveşte factorii de risc, e bine să ştiţi că există unele meserii care fac aproape inevitabilă apariţia acestui simptom. Muncitorii care lucrează zilnic cu pichamărul, la fel ca şi săpătorii, persoanele care folosesc des solvenţi organici sau policlorvinil sunt mai predispuşi apariţiei sindromului de mâini şi picioare reci. Cât despre femei, cele aflate la pragurile hormonale, mai exact la menarhă (n.r. – prima menstruaţie), în timpul sarcinii sau la menopauză se confruntă şi ele cu această problemă. Şi lipsa fierului, calciului sau magneziului din organism poate provoca această problemă. Pentru că fierul este indispensabil transportării oxigenului din sânge, lipsa acestuia va afecta în mod negativ circulaţia sangvină, în special cea periferică.

Simptomul poate fi asociat cu hepatitele B şi C
Sunt foarte multe afecţiuni severe care pot „îngheţa” extremităţile membrelor. În primul rând, sindromul Raynaud poate fi asociat cu bolile autoimune, cum ar fi lupus eritematos sau poliartrită reumatoidă, mai e asociat cu afecţiunile hematologice, de exemplu leucemii, limfoame sau crioglobulinemii (proteine care precipită în vase la frig), dar se poate număra şi printre simptomele bolilor infecţioase, cum sunt hepatitele B şi C ori micoplasma sau poate fi un semn al bolilor endocrine, de exemplu pentru acromegalie, mixedem, respectiv hipotiroidism sau chiar pentru feocromocitomi. Printre bolile asociate se mai numără şi diabetul zaharat, unele medicamente, de exemplu anticoncepţionalele orale, betablocantele sau alcaloizii la ergot, manifestările paraneoplazice, ale unui cancer nediagnosticat încă. Alte cauze ale mâinilor şi picioarelor reci pot fi arteriopatiile de diverse cauze, în principal ateroscleroza şi trombangeita obliterantă Burger, care apar de regulă la bărbaţii tineri şi la femeile care fumează, sau sindroamele vaso-spastice, precum acrocianoza sau livedo reticularis.

Medicul poate recomanda şi efectuarea unei tomografii
E drept că numărul de boli cu care sunt asociate mâinile şi picioarele reci este foarte mare, însă nu trebuie să vă speriaţi. Primul pas pe care e indicat să-l faceţi este să vă adresaţi medicului de familie, care vă va face atât analize uzuale, cât şi specifice. E vorba despre: hemogramă, glicemie, funcţia renală, depistarea hepatitelor B şi C, electroforeza proteinelor, crioglobuline, analize hormonale precum TSH, FT4, dar şi pentru depistarea lupusului sau poliartritei reumatoide. În unele cazuri nu-i nevoie nici măcar de toate aceste investigaţii, întrucât, după efectuarea analizelor uzuale şi în urma anamnezei, medicul îşi va da seama rapid dacă are de-a face cu un sindrom simplu Raynaud sau dacă e nevoie să „facă săpături” pentru depistarea unei posibile boli asociate. De la caz la caz, medicul poate recomanda efectuarea unei tomografii, unei radiografii pulmonare ori a coloanei cervicale sau de investigare a circulaţiei arteriale, numită pletismografie. Investigaţiile se fac treptat, în funcţie de simptomatologie şi de alte afecţiuni.

Evitaţi fumatul şi ţineţi stresul la distanţă
Pentru a vă vindeca trebuie să luaţi atât câteva măsuri generale, cât şi tratament medicamentos. Măsurile generale constau în: evitarea fumatului şi consumului de alcool, dar şi a expunerii la frig şi folosirea de mănuşi de persoanele predispuse la această problemă. De asemenea, e indicat să ţineţi stresul la distanţă pe cât posibil. Pacientului i se pot prescrie de la blocanţi de calciu, prostaglandine, antagonişti, de receptori, de angiotensină şi vasodilatatori până la Omega-3, care poate fi luată din uleiul de peşte ori calciu, magneziu sau fier, în cazul în care din rezultatele analizelor reiese că există o carenţă a acestor oligoelemente în organism”, a mai completat medicul.

Pomezile pe bază de arnică vă sunt de folos

Ca în orice altă problemă de sănătate, e indicat să fiţi atenţi şi la alimentaţie. Mai exact, persoanele cu ateroscleroză, dar nu numai, e bine să evite grăsimile animale, staţi departe de dulciurile rafinate, alcool, dar şi de sarea în exces. Persoanele afectate pot folosi unguente pe bază de arnică, de coajă de castan sau pe bază de cafea, ardei iute ori piper, pentru că sunt vasodilatatoare. În cazul în care sunt obişnuite să mănânce sărat, pot înlocui sarea cu condimente «fierbinţi», de exemplu ardei iute şi piper. De asemenea, printre remediile naturiste eficiente în această problemă mai poate fi trecut şi ceaiul de rozmarin. La rândul lor, nutriţioniştii recomandă o dietă bogată în seminţe de dovleac, nuci şi pepene, dar şi consumul regulat de spanac, deoarece e o sursă formidabilă de fier.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

One Comment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *