Mâncarea are gust diferit în fucţie de culoarea farfuriei

Mâncarea are gust diferit în fucţie de culoarea farfuriei
Mâncarea are gust diferit în fucţie de culoarea farfuriei

Alexandra Postelnicu

Culoarea şi natura veselei şi a tacâmurilor influenţează felul în care percepem mâncarea, arată un studiu publicat ieri, care nu recomandă recurgerea la roşu pentru stimularea poftei de mâncare.

„Felul în care percepem mâncarea este o experienţă multisenzorială care implică nu numai gustul şi textura alimentelor, ci şi aroma şi aspectul”, spun autorii studiului apărut în revista ştiinţifică Flavour şi preluat de huffingtonpost.fr.

„Chiar înainte ca hrana să ajungă în gură, creierul îşi formează o părere despre ea, lucru care influenţează întreaga experienţă alimentară”, spun cercetătorii de la Universitatea din Oxford (Marea Britanie). Ei au efectuat o serie de teste cu tacâmuri de diferite culori, forme, materiale şi greutăţi, pentru a evalua impactul lor gustativ la câteva zeci de voluntari. Culoarea roşie nu ar stimula deloc pofta de mâncare. „La roşu s-ar putea recurge pentru felurile de mâncare pe care le consumă cei care trebuie să îşi raţionalizeze alimentaţia, nu şi cei prea slabi”, se spune în studiu.

Cercetătorii au ajuns la concluzia că mâncarea gustată de pe vârful cuţitului are gust mai sărat decât din lingură sau furculiţă şi că pare „mai preţioasă” dacă se mănâncă cu o lingură uşoară de plastic.

La începutul anului, într-un alt studiu, se arăta că ciocolata caldă pare mai bună servită într-o ceaşcă portocalie sau bej decât într-una albă sau roşie. Specialiştii precizează totuşi că nu există nicio formulă magică şi că totul depinde de tipul de aliment consumat. De exemplu, gustul de lămâie din limonada gazoasă pare mai bun într-o doză galbenă decât într-una albastră, iar o băutură într-o doză roz va fi percepută ca fiind mai dulce, încheie huffingtonpost.fr.

Horoscopul zilei - Evenimentul zilei - evz.ro
comentarii pe aceasta pagina postate direct pe Facebook

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *